Olanda a fost in genunchi dupa primul sfert de ora, insa Sneijder si mai ales Van Nistelrooy au intors scorul intr-un moment greu pentru "portocala mecanica" si antrenorul Marco van Basten
DANIEL STAN
Favoriti in meciul precedent cu Macedonia, olandezii au simtit pe propria piele ce inseamna sa fii prea optimist. Semiesecul de la Skopje i-a readus cu picioarele pe pamant. "Trebuie sa invingem Finlanda", au sustinut jucatorii lui Marco van Basten.
SNEIJDER-SHOW. A revenit in schimb dupa suspendare Ruud van Nistelrooy, dar nu jucatorul lui Manchester United a iesit in evidenta in prima parte, ci Sneijder. Nu inainte insa ca finlandezii sa aduca primele fluieraturi pe "Amsterdam ArenA", dupa ce Tainio a deschis scorul (â14). Din acest moment a inceput recitalul lui Sneijder: trei ocazii si golul egalizator (â39). Nordicii au acuzat socul, si Van Nistelrooij i-a inchis gura lui Sami Hyypia: a inscris din careul mic si si-a adus echipa in avantaj (â41). "L-am avut in maini de prea multe ori ca sa-mi fie teama de el", spunea inainte de meci fundasul finlandez, insa a vorbit fals.
VULPOI. Oaspetii au parut mai decisi dupa reluare, insa a fost doar o iluzie. Au avut si o faza in care ar fi putut primi un penalty, dar atat. Chiar daca au jucat economicos, "portocaliii" si-au impins adversarii spre propria jumatate si acelasi vulpoi Van Nistelrooy a mai profitat de o greseala a lui Pasanen si l-a executat pe Niemi cu un sut in coltul lung (â63). Aplauzele revenisera pe "ArenA"! La fel si Van Nistelrooy.
ARMENIA - CEHIA 0-3
Dupa debutul negru cu Olanda (0-2), Cehia si-a adus aminte ca este, totusi, "bronzul" Europei. Prima victima a fost Romania, care a cedat sambata trecuta la Praga, scor 0-1.Aseara a urmat modesta Armenia, care a dat impresia ca poate conta doar in cateva momente din prima parte. Numai ca elevii lui Karel Bruckner au dorit sa incheie conturile repede, iar uriasul Koller (â3), reluare imparabila, si Rosicky (â30), sut de la marginea careului, asta au si facut. Partea secunda a aratat o Cehie multumita de rezultat, in timp ce gazdele nu au putut iesi din anonimat. Jan Koller a mai punctat o data (â76) si a inchis tabela.
Cat despre armeni, s-a vazut limpede ca dupa plecarea lui Mihai Stoichita nu mai merge nimic, insa au si scuza mai multor absente, printre care si "gemenii rapidisti" Karamian.
Citește pe Antena3.ro
SURPRIZA
In primul dintre cele trei meciuri care au avut loc ieri in grupa Romaniei de calificare la CM 2006, Andorra a furnizat o mare surpriza, invingand Macedonia cu 1-0. Elevii lui Dragan Kanatlarovski au ramas cu patru puncte si au iesit, practic, din lupta pentru calificare. Golul marcat de Bernaus (â60) a parafat prima victorie din istorie obtinuta de nationala micutului stat. Romania a invins in Andorra cu 5-1.