x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Poli" AEK Timisoara - Pretentii de Europa

"Poli" AEK Timisoara - Pretentii de Europa

09 Ian 2005   •   00:00

Situatia la nivelul conducerii gruparii de pe Bega s-a rezolvat, dupa ce presedintele Toni Dobos a batut palma pentru cedarea echipei firmei "Balkan Petroleum". Noii patroni au anuntat deja ca, pe viitor, "Poli" se va bate la titlu cu marile echipe din Bucuresti.


DANIEL STAN

Click pentru a mari imaginea
BUGET. Actele dintre parti au fost semnate la sfarsitul saptamanii trecute, reprezentantul noilor patroni, Marin Anton, anuntandu-i pe suporteri ca "alb-violetii" vor avea numai obiective indraznete, aruncand in acelasi timp si o ironie la adresa Stelei: "Ne bucuram ca Toni Dobos a respectat intelegerea initiala. Acum nu mai este nevoie de banii lui Gigi Becali pentru vanzarea lui Mansour. Senegalezul va ramane la Timisoara. Vom avea un buget de 3 milioane de dolari si ne vom bate cu Steaua, cu Rapid si cu Dinamo pentru un loc in Cupa UEFA". Dobos a anuntat ca va parasi echipa pe care a sustinut-o financiar in ultimii trei ani, insa cei de la "Balkan Petroleum" vor sa-i ofere o functie in cadrul clubului.

VARIANTE. Inainte de a incheia socotelile cu "Poli", Toni Dobos a discutat cu noii patroni despre situatia lui Banel Nicolita, care a inceput sa fie renegat de catre fani: "Noi il asteptam la reunire si vedem ce va fi. Daca nu va veni, se vor lua masuri impotriva lui. Este corect sa se prezinte, si atunci vom discuta si despre transferul la Steaua". Referitor la conducerea tehnica, exceptand varianta Mircea Rednic, este posibil, in situatia in care nu se va ajunge la un acord cu Puriul, sa fie numit Iosif Rotariu. Acesta ar urma sa ocupe functie de antrenor principal, iar Jackie Ionescu pe cea de director tehnic. Reunirea timisorenilor este prevazuta pentru azi.

×
Subiecte în articol: sport