x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport PRELIMINARII CM 2006 / Cine mai crede in minuni?

PRELIMINARII CM 2006 / Cine mai crede in minuni?

29 Mar 2005   •   00:00

Liderul grupei 1 joaca astazi in direct la Antena 1, de la ora 21:30, impotriva Armeniei, iar cehii intalnesc in deplasare pe Andorra



  • de DELIA GOMOESCU

  • BUCUROSI. Olandezii vor exulta probabil si dupa meciul cu Armenia, precum la Bucuresti
    Dupa ce s-au jucat cu "tricolorii" la Bucuresti, olandezii n-ar trebui sa aiba probleme azi la Eindhoven in fata Armeniei. Selectionerul Marco van Basten a fost fortat sa faca o modificare in lot, dar asta nu schimba situatia. Noul-venitul, atacantul lui PSV Vennegoor of Hesselink, este al doilea golgeter al campionatului olandez.

    DIFERIT. Presa din "Tara Lalelelor" scrie ca pe langa Dick Kuijt si Ruud van Nistelrooy, van Basten i-ar putea titulariza in atac fie pe Vennegoor, fie pe Ryan Babel, cel care a debutat cu gol acum patru zile contra "tricolorilor". Antrenorul olandez avertizeaza ca partida de astazi va fi total diferita fata de cea cu Romania. "Armenia e o adversara care nu pare sa aiba multe initiative si care prefera sa joace defensiv. In Romania am stat in jumatatea noastra de teren o buna parte din meci. Acum trebuie sa atacam de la inceput", a spus van Basten.

    FACIL. Cehia, cealalta mare rivala a trupei lui Piturca, are o deplasare fara probleme in Andorra. Koller este in continuare indisponibil, insa Baros va fi probabil pe teren, chiar daca in meciul cu Finlanda a suferit o usoara accidentare la glezna.

    DERBY LA BELGRAD
    Una dintre cele mai interesante partide ale zilei se anunta derby-ul grupei a 7-a, Serbia - Spania. Pe de-o parte, sarbii sunt liderii-surpriza ai grupei, cu trei victorii si un egal in cele patru patride disputate pana acum si fara nici un gol primit. De cealalta parte, Spania, care are deja doua remize la activ, si-ar ingreuna situatia daca ar rata cele trei puncte. Pe langa presiunea la care va fi supusa echipa sa la Belgrad, selectionerul Luis Aragones mai are o problema: nu stie daca sa-l titularizeze pe Raul, victima a unor probleme musculare.

    ×
    Subiecte în articol: sport