x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Robbie Fowler revine în Premier League

Robbie Fowler revine în Premier League

de Ovidiu Ciutescu    |    11 Iul 2008   •   00:00
Robbie Fowler revine în Premier League

11:45 • Robbie Fowler a semnat un contract cu gruparea Balckburn Rovers, după ce nu a fost de acord să-şi extindă înţelegerea cu echipa din capitala Ţării Galilor, care ar fi dorit să-l plătească în funcţie de numărul de meciuri jucate, informează BBC.

Robbie Fowler a semnat un contract cu gruparea Balckburn Rovers, după ce nu a fost de acord să-şi extindă înţelegerea cu echipa din capitala Ţării Galilor, care ar fi dorit să-l plătească în funcţie de numărul de meciuri jucate, informează BBC.

ÎNŢELEGERE. "Anul trecut ne-am înţeles pentru un sezon cu opţiune de prelungire pentru încă unul, dar în această fază a carierei sale este de acceptat să aleagă o ofertă din Premier League. Trebuie să-i mulţumim lui Robbie, căruia îi dorim toate cele bune, iar noi vom privi spre viitor", a declarat patronul lui Cardiff, Peter Ridsdale. Atacantul englez, în vîrstă de 33 de ani, s-a transferat în vara trecută la clubul galez, dar în luna decembrie a anului 2007 s-a accidentat la şold şi a stat departe de gazon şase luni, însă cu toate acestea a reuşit să marcheze şase goluri în 16 meciuri. Fowler va fi antrenat la noua sa echipă de către fostul său coleg de la Liverpool, Paul Ince, care de curînd a preluat pe Blackburn Rovers.

×
Subiecte în articol: sport