x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Siman trage de "Bursuc"

Siman trage de "Bursuc"

10 Dec 2004   •   00:00

La o zi dupa ce Dan Petrescu a demisionat prin fax de pe banca Sportului, proprietarul "studentilor" sustine ca i-a platit acestuia toate drepturile la zi.

DRAGOS STOICA

DUBIU. Dan Petrescu ar putea ramane la Sportul, dar mai are si alte oferte tentante
In cele 5 luni de cand a revenit pe banca Sportului Studentesc, Dan Petrescu a incasat numai 5.000 de dolari, bani pe care i-a primit chiar in momentul semnarii contractului. Practic, din vara si pana acum, "Bursucului" i-a fost platit salariul pe o singura luna, in vreme ce restantele fata de fotbalisti se ridica la aproape 100.000 de dolari!

DATORIE. Dan Petrescu a anuntat joi seara ca demisioneaza din functia de "principal" al Sportului, din cauza faptului ca nu i-ar fi fost platite drepturile salariale de mai multe luni. Contactat ieri, Siman a confirmat acest lucru, dar a precizat ca lucrurile s-ar fi reglementat. "Au fost restante fata de toata lumea, nu numai fata de Dan Petrescu. Am aflat cu stupoare de decizia sa, insa nu i-am aprobat demisia. Intre timp, toate problemele legate de banii pe care nu-i primise la termen s-au rezolvat, asa ca, in acest moment, nu mai am nici o datorie catre Dan Petrescu."

INFLEXIBIL. Chestionat ce variante de inlocuire ar avea, Siman a fost categoric: "Dan Petrescu e singura persoana pe care o luam in calcul! Am discutat cu el permanent in ultimele doua zile si sper ca l-am facut sa revina la sentimente mai bune. Are contract cu noi inca trei ani si jumatate, iar eu sper sa-si faca treaba pana la sfarsit". Petrescu nu poate fi impiedicat de Siman sa plece, deoarece chiar patronul Sportului a recunoscut ca nu a respectat termenii stabiliti in contract. Cele mai tentante oferte pe care le are Petrescu sunt de la "Poli" AEK Timisoara si FC Arges, existand si o varianta din Divizia B, de la FC Vaslui.

×
Subiecte în articol: sport petrescu dan