16 FEBRUARIE 2005
NUNTA SIMBOLICA PENTRU RONALDO SI DANIELA. Ronaldo si Daniela Cicarelli au primit binecuvantarea unui preot brazilian, in cadrul unei ceremonii desfasurate la castelul Chantilly, la care au participat 250 de invitati. "Ronaldo si Daniela nu sunt sot si sotie pentru ca nu a avut loc o nunta, dar si-au promis dragoste eterna. Un preot brazilian le-a dat binecuvantarea: «Ronaldo, vrei sa o faci fericita pe Daniela?», «Da, vreau», a raspuns atacantul Realului. La fel a raspuns si Daniela. Nasi au fost presedintele lui Real, Florentino Perez, si patronul lui Inter Milano, Massimo Moratti.
AJAX. Echipa romanilor Bogdan Lobont si Nicolae Mitea joaca astazi, pe "Amsterdam ArenA". Portarul roman este in continuare accidentat si va rata confruntarea cu formatia din Hexagon. In ceea ce-l priveste pe Mitea, acesta nu a fost utilizat de antrenorul Ronald Koeman in meciul de campionat cu NAC Breda, insa el ar putea reveni deseara.
PANATHINAIKOS. Formatia la care este legitimat Lucian Sanmartean va intalni pe teren propriu pe FC Sevilla. In prima parte a sezonului, la echipa din Atena a evoluat si Dumitru Mitu, transferat insa la gruparea croata NK Rijeka.
SAHTIOR. Dupa ce a fost eliminata din Liga Campionilor, Sahtior Donetk isi incearca acum norocul in Cupa UEFA. Echipa lui Mircea Lucescu va infrunta un adversar dificil, formatia germana Schalke 04. Desi "minerii" au facut multe achizitii in campania de transferari din iarna, tehnicianul roman a declarat ca in vederea partidei de astazi cu nemtii nu va face schimbari majore. Flavius Stoican este accidentat, iar Daniel Florea nu a fost inclus pe lista UEFA.
SPORTING. Echipa lui Marius Niculae va evolua la Lisabona impotriva lui Feyenoord Rotterdam. Atacantul roman nu este apt de joc.
Citește pe Antena3.ro