x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPORT/Stirile zilei

SPORT/Stirile zilei

09 Feb 2005   •   00:00

10 FEBRUARIE 2005

Florian Gheorghe e noul presedinte al ANS

Dupa mai bine de o luna de tergiversari in ceea ce priveste numele noului presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport (ANS), premierul Calin Popescu Tariceanu l-a desemnat ieri in fruntea sportului pe Florian Gheorghe, care-l inlocuieste pe Constantin Diaconu. Antrenor emerit si fost selectioner al reprezentativei de hochei pe gheata, noul sef al sportului are 52 de ani si a fost propus in functie de catre PUR. Mai mult ca sigur, in functia de vicepresedinte al ANS va fi numit fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu.

Adversare - Victorii pentru Cehia si Finlanda

Finlanda, adversara Romaniei in grupa I de calificare la CM 2006, a invins cu 2-1 selectionata Letoniei, intr-un meci amical disputat marti la Nicosia. Golurile au fost inscrise de Johansson, Huusko, respectiv Zemlinskis. La meci a asistat si antrenorul secund al "tricolorilor", Stefan Iovan. In finala competitiei, care s-a disputat aseara, Finlanda a invins si Cipru cu 2-1. Tot ieri, la Ljublijana, Slovenia - Cehia 0-3, prin golurile marcate de Koller, Jun si Polak.

Turnee amicale - Dinamo si Apulum au invins in Turcia

In primul meci amical, disputat in turneul de la Kemer, din Turcia, Dinamo a invins ieri cu 2-0 pe Incheon, din Coreea de Sud, prin golurile marcate de Grigorie (’7) si Zicu (’82). Ioan Andone a utilizat echipa: Gaev - Galamaz, I. Badea, Iordache - I. Balan, Margaritescu, Burca, Semeghin - Mihalcea, Grigorie, Cl. Niculescu. Dupa pauza au mai jucat: Goian, Zicu, Baltoi, Pacurar, T. Moldovan, Ilin. Tot in Turcia, dar la Antalya, Apulum a invins pe FC Ingolstadt cu 2-0, gratie reusitelor lui Gabor (’71) si Giuchici (’85).

FC Arges - Sorin Cartu, de la teren la spital

Sorin Cartu nu s-a simtit prea bine la antrenamentul de marti. Dupa ce a condus jumatate din sedinta tehnica, antrenorul pitestenilor s-a urcat in masina directorului Razvan Tunaru si a plecat. Se pare ca pe Cartu l-a rapus o puternica raceala, si a mers la Spitalul Judetean, unde i s-a facut o injectie. Altfel, FC Arges e pe cale sa se desparta de fundasul Mircea Stan, care se afla in tratative cu o Arsenal Kiev. Jucatorul are o clauza care-i permite sa plece pentru suma de 40.000 de dolari. (Andrei Nicolescu)

Tunisia - "Rosu" Molvovan a fost demis

Alexandru Moldovan, zis si "Rosu", a fost demis din functia de antrenor al formatiei tunisiene Olympique Beja. Tehnicianul roman se ocupa de pregatirea echipei din iulie 2004, iar concedierea sa a fost decisa din cauza rezultatelor slabe. Dupa 16 etape, Beja se afla pe locul 14, ultimul, in campionat.
×
Subiecte în articol: sport