x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPORT/Stirile zilei

SPORT/Stirile zilei

10 Ian 2005   •   00:00

11 IANUARIE 2005

Piturca il apara pe Mircea Sandu

Prezent ieri la Casa Fotbalului, selectionerul Victor Piturca i-a luat apararea presedintelui FRF, Mircea Sandu, in conflictul cu fostii internationali Lupescu, Prunea sau Vladoiu: "Personal, nu exista un scandal intre fostii componenti ai nationalei. Este opinia lor, insa eu le recomand tuturor sa munceasca acolo unde sunt, asa este normal. Presedintele FRF munceste in fiecare zi, incearca sa-si faca meseria. Nu cred ca Ionut Lupescu sau Gica Popescu ar fi solutii mai bune decat Mircea Sandu, care este un presedinte cu mare experienta".

Turcia - Carew a cazut cu liftul

Atacantul lui Besiktas, norvegianul John Carew, a scapat nevatamat dupa ce a cazut de la etajul 6 cu unul dintre lifturile Hotelului Kremlin Palace din Antalya. Carew nu a realizat ca ascensorul era scos din functiune pentru reparatii si s-a urcat in el. "Dupa ce a asteptat mai mult timp sa vina celalalt lift, care nu era defect, fotbalistul s-a plictisit si s-a urcat in ascensorul stricat, spre uimirea persoanelor care asteptau la coada. Liftul s-a prabusit, insa John Carew a scapat doar cu o sperietura zdravana", scrie Fanatik.

CM Hochei tineret - Romania ramane in divizia a 2-a

Reprezentativa de juniori a Romaniei a ratat promovarea in prima divizie a Campionatului Mondial de hochei pe gheata "under 20", dupa ce a terminat pe locul al doilea in grupa A din divizia a II-a a competitiei desfasurate la Bucuresti. A promovat Japonia, castigatoarea grupei, iar Lituania, clasata pe ultimul loc, a retrogradat. In ultima zi, Romania a remizat, 1-1, cu Japonia.

FC National - La vizita medicala fara Fl. Moldovan

Componentii echipei FC National au efectuat ieri vizita medicala la INMS. La control au lipsit Gabi Popescu, Flavius Moldovan, australienii Johnatan McKain, John Wayne Shroj, Ryan Griffith, Michael Thwaite si nigerianul Abiodun Agunbiade. Absent a fost si antrenorul formatiei, Cosmin Olaroiu. In privinta lui Moldovan, acesta va pleca in Rusia, la Alania, "bancarii" luand pe el 300.000 de dolari.

"U" Craiova - Plesan e asteptat la Istanbul

Mijlocasul Universitatii Craiova Mihaita Plesan ar putea ajunge azi la Istanbul, unde e asteptat sa semneze un contract cu Galatasaray. Olteanul a fost ieri prezent la reunirea echipei din Banie, unde a declarat ca nu stie inca nimic concret in privinta viitorului sau. Patronul Dinel Staicu a spus ca transferul fotbalistului la formatia pregatita de Gica Hagi este ca si perfectat. "Totul depinde acum numai de turci, care trebuie sa scape de un strain pentru a-l putea lua pe Plesan", a afirmat Staicu. Altfel, intelegerea cu Rapid privind schimbul Rada - Moti a cazut. (Mario Morcov)
×
Subiecte în articol: sport