x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPORT/Stirile zilei

SPORT/Stirile zilei

07 Ian 2005   •   00:00

08 IANUARIE 2005

Lupescu, pradat de adidasi si de carnati

Ionut Lupescu a avut parte de o veste proasta chiar de ziua sa onomastica. Vila din Poiana Brasov a fostului international a fost sparta in noaptea de joi spre vineri de autori necunoscuti. Lupescu a declarat ca hotii nu au produs pagube insemnate. "Au intrat, dar nu prea au luat nimic, doar o pereche de adidasi si niste carnati facuti de Jean Vladoiu", a spus el. Comisarul-sef al Politiei Municipiului Brasov, Dorel David, a precizat ca intrarea nu a fost fortata: "Se pare ca hotii au patruns in locuinta pe un geam lasat deschis pentru aerisire".

Galatasaray - Hakan Sukur, amendat de Hagi

Jucatorul lui Galatasaray, Hakan Sukur, scoate bani din buzunar pentru ca a nesocotit una dintre regulile antrenorului Gheorghe Hagi. Sukur va fi amendat cu suma de 50.000 de dolari pentru ca a dat declaratii presei fara acordul conducerii clubului. Interzicerea acordarii de interviuri si a participarii la emisiuni in direct reprezinta una dintre regulile noului decalog stabilit de antrenorul roman pentru elevii sai de la Galatasaray.

CM Hochei tineret - Victorie la limita cu Olanda

Reprezentativa de tineret a Romaniei a invins, joi seara, cu 5-4 selectionata Olandei, in al treilea meci disputat in grupa A a diviziei a II-a a Campionatului Mondial de hochei pe gheata U 20, care se desfasoara la Bucuresti. In celelalte doua partide desfasurate joi, Japonia a invins Lituania cu 9-0, iar China a castigat cu 4-3 in fata Serbiei. Pe primul loc in grupa se afla Japonia (6 puncte), urmata de Romania, cu acelasi numar de puncte, dar cu golaveraj mai slab.

Chelsea - Jarosik, salvat de Abramovici

Mijlocasul ceh Jiri Jarosik, noua achizitie a lui Chelsea, a dezvaluit ca, daca nu si-ar fi anulat vacanta in Sri Lanka pentru a negocia cu patronul Roman Abramovici , ar fi fost surprins de valurile seismice de pe continentul asiatic. "Ma pregateam sa plec in Sri Lanka pentru a petrece Craciunul, insa a trebuit sa anulez totul datorita negocierilor cu Chelsea. Cineva acolo sus ma iubeste", a spus Jarosik.

Licitatie - Cupa Angliei face 425.000 de euro

Trofeul Cupei Angliei, decernat intre anii 1896 si 1910, va fi scos la licitatie, pe 19 mai, la Londra, specialistii estimand ca pretul de vanzare va ajunge la circa 425.000 de euro. Potrivit cotidianului The Independent, Casa de licitatii Christie apreciaza ca, datorita interesului foarte mare, s-ar putea stabili un record mondial in ceea ce priveste pretul unui obiect din domeniul fotbalului. Recordul actual este de 225.000 de euro, suma oferita pentru tricoul lui Pele, purtat la CM din 1970.
×
Subiecte în articol: sport