x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport SPORT/Stirile zilei

SPORT/Stirile zilei

17 Dec 2004   •   00:00

18 DECEMBRIE 2004

Panduru va antrena Otelul in retur

Ramasa fara antrenor dupa plecarea lui Sorin Cartu, echipa galateana va fi condusa in acest retur de Basarab Panduru. Potrivit declaratiilor facute de presedintele Otelului, Nicolai Boghici, Panduru va fi noul antrenor al echipei, urmand a semna contractul cel mai tarziu pe 20 decembrie. Oficialul clubului galatean a adaugat ca discutiile cu Sorin Cartu si Marius Lacatus "au cazut din ratiuni financiare". Panduru va fi platit cu 25.000 de dolari, urmand ca in functie de rezultate sa se renegocieze prelungirea contractului. (Erik Hoosz)

Castiguri - Tiger Woods, cel mai bogat sportiv

Jucatorul de golf Tiger Woods ramane si in 2004 cel mai bine platit sportiv din lume, veniturile sale din acest an ridicandu-se la suma de 73 milioane de euro. Locul al doilea in clasamentul celor mai bine platiti sportivi din lume este ocupat de pilotul de Formula 1 Michael Schumacher (65 milioane de euro), iar pe pozitia a treia s-a clasat baschetbalistul Shaquille O""Neal (58 milioane de euro). Dintre fotbalisti, cel mai bogat e David Beckham, clasat pe locul 4, cu 45 milioane de euro.

Turcia - Hagi are probleme cu avioanele

Galatasaray, echipa lui Gheorghe Hagi, a avut probleme privind deplasarea la Denizli, pentru meciul din ultima etapa a turului campionatului din Turcia, a anuntat cotidianul Hurriyet. Calatoria de la cantonamentul echipei pana la hotelul din Denizli a durat 7 ore si jumatate, cand, de fapt, ar fi trebuit sa dureze cel mult 3 ore, din cauza ca avionul cu care trebuiau sa faca deplasarea a avut probleme tehnice. Enervat ca jucatorii sai au fost nevoiti sa doarma in aeroport, Hagi i-a contactat pe oficialii clubului, care au gasit o alta companie aeriana dispusa sa le puna la dispozitie un charter.

Ierarhie - Catalina Ponor, a sasea in Europa

Gimnasta romana Catalina Ponor s-a clasat pe locul 6 intr-o ierarhie a celor mai bune sportive de pe continentul nostru, intocmita de Uniunea Europeana a Presei Sportive. La vot au participat 41 de asociatii nationale ale presei sportive, printre care si cea din Romania. La masculin, pe primul loc s-a clasat tenismanul elvetian Roger Federer (69 p), iar la feminin castigatoare a fost atleta britanica Kelly Holmes (55 p). Catalina Ponor a acumulat 13 puncte.

Sanctiune - Suspendat pentru 30 de ani

Un fotbalist amator din Irlanda de Nord a fost suspendat pentru 30 de ani, dupa ce l-a lovit cu capul pe arbitrul unui meci. Victor Sproule, in varsta de 32 de ani, l-a lovit pe Jim Edwards, dupa ce acesta decisese sa puna capat meciului mai devreme decat era prevazut, din cauza violentelor.
×
Subiecte în articol: sport