x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Luptătorul Alin Alexuc s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Luptătorul Alin Alexuc s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

de Redacția Jurnalul    |    09 Mai 2024   •   23:36
Luptătorul Alin Alexuc s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri
Sursa foto: Alexuc Alin

Luptătorul Alin Alexuc s-a calificat joi la Jocurile Olimpice de la Paris, la disciplina lupte greco-romane, la categoria 130 kg. Românul a reușit să ajungă în finala Turneului Mondial de Calificare de la Istanbul, fapt care îi asigură al 83-lea loc în cadrul Team România.

Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în fața sportivului Heiki Nabi, din Estonia.

Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federației Internaționale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mondial primind dreptul să participe la Jocuri.

Aceasta este ultima șansă pentru luptători de a se califica la întrecerea olimpică de la Paris.

Pentru Alin Alexuc, legitimat la CS Dinamo, va fi a patra participare la Jocurile Olimpice după edițiile Londra 2012, Rio 2016 și Tokyo 2020.

El este al doilea reprezentant al luptelor care obține biletul olimpic, după Andreea Ana.

517 sportivi din 93 țări, printre care și 13 luptători români, își dispută 54 locuri pentru Paris 2024.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alexuc Alin Paris 2024