Ana Bogdan, a treia favorită, a reuşit victoria după două ore şi 20 de minute, aceasta fiind a doua sa finală în tot atâtea săptămâni, românca jucând duminica trecută finala turneului WTA 250 de la Varşovia.
Ana Bogdan, care nu pierduse niciun set la Iaşi până în finală, a trecut cu bine peste un început de meci cu trei breakuri consecutive şi s-a desprins la 4-1. Udvardy (23 ani, 93 WTA), a doua favorită a turneului, a mai reuşit un break (4-2), dar românca a încheiat setul cu 6-2.
În actul secund, Udvardy a început mai bine şi a condus cu 3-0, Ana s-a apropiat la 2-3, apoi la 3-4, însă unguroaica şi-a adjudecat setul cu 6-3.
Debutul setului decisiv a fost echilibrat, dar Ana a reuşit un break la 2-1 şi apoi a fost de neoprit, impunându-se cu 6-1.
Ana Bogdan a primit un cec de 15.000 de dolari şi 160 de puncte WTA, iar Panna Udvardy s-a ales cu 8.000 de dolari şi 95 de puncte WTA.
Ana Bogdan va urca pe locul 63 în topul WTA. Este primul titlu WTA obținut de româncă.