x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cancellara, ceas elveţian

Cancellara, ceas elveţian

de Sorin Anghel    |    30 Iun 2012   •   19:06

Fabian Cancellara este specialistul contra-timpul individual. Chiar daca in Turul Frantei tricoul de campion mondial al acestei probe este purtat de catre Tony Martin, Cancellara poate fi declarat specialistul victoriilor la Prolog. Rutierul de la RadioShack a obtinut astazi cea de-a cincea victorie intr-o cursa care deschide Marea Bucla, record cu care nu se mai poate lauda nimeni in acest moment.

'Astazi m-am simtit ca intr-un velodrom. Spun asta pentru ca am recunoscut multe locuri de pe traseu. Sunt foarte mandru cu aceasta victorie. Lumea s-a intrebat daca pot sa-mi revin dupa accidentul pe care l-am avut in Turul Flandrei. Eu am amintiri placute din Liege. Am mai castigat Prologul de aici sI in 2004. Este o victorie speciala pentru mine si pentru familia mea. Avem un debut perfect in Turul Frantei si trebuie sa profitam de lucrul acesta. Imi doresc sa continuam seria rezultatelor bune impreuna cu echipa, chiar daca acest lucru nu va fi foarte usor', a declarat Cancellara.

Britanicul Bradley Wiggins a terminat al doilea, el avand acum un avans de 10 secunde fata de rivalul sau, Cadel Evans. Australianul nu este insa ingrijorat. “Nu e bine, dar nu e nici rau. As fi vrut sa nu pierd timp la contra-timp, insa nu trebuie sa ma sperie situatia din clasamentul general. Adevarata batalie va incepe de maine', este de parere cel care a castigat anul trecut Marea Bucla.

×