Jucătoarea română Simona Halep a declarat că a jucat cel mai bun tenis al său în setul al treilea al meciului cu Caroline Garcia (Franţa), câştigat cu 6-4, 2-6, 6-1, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Sydney.
''A fost un meci dificil. Mă aşteptam să fie un meci greu, deoarece o cunosc destul de bine. Este puternică şi loveşte tare mingea, are un serviciu bun'', a declarat Halep după meci, citată de site-ul oficial al competiţiei.
''Cred că m-am descurcat bine azi. În special în al treilea set am fost puternică şi am avut un joc solid. Am jucat cel mai bun tenis al meu în setul al treilea şi am văzut că în setul al doilea am făcut un pas spatele liniei de fund. Am fost prea departe de teren şi poate de aceea m-a dominat'', a mai spus numărul doi mondial şi principala favorită a turneului.
''După aceea am jucat mai aproape de linia de fund şi am lovit mingea repede, pentru a deschide unghiurile şi a încheia punctele mai repede'', a subliniat românca.
Simona a explicat şi problemele medicale pe care le are la piciorul stâng, care au făcut-o ca în meciul cu Garcia să apeleze de două ori la medic: ''Durerea la tendonul lui Ahile vine şi trece. Aşa că nu ştiu sigur când incepe şi când se termină. Trebuie să rămân concentrată, să încerc să rămân în meci şi să nu mă gândesc prea mult la durere''.
''Ieri (luni, n. red.), în timpul antrenamentului s-a întâmplat la fel. Cinci minute de durere, cinci minute fără. Nu ştiu exact de la ce. Rezonanţa magnetică a arătat că e doar o inflamare şi că pot juca, aşa că voi încerca să fac tot posibilul său rămân concentrată'', a adăugat Halep.
Aceste probleme medicale au determinat-o pe pe Simona Halep să se retragă săptămâna trecută de la turneul de la Brisbane, unde era de asemenea principala favorită, chiar înaintea primului meci.
Halep aşteaptă acum meciul cu Karolina Pliskova (Cehia), numărul 11 mondial, cap de serie numărul 5 la Sydney şi finalistă anul trecut.
''Aştept cu nerăbdare să joc cu adversare valoroase, pentru că acestea te fac mai puternică şi poţi vedea unde te afli. Cred că am început în forţă sezonul, mă simt bine, servesc mai bine şi totul merge în direcţia bună'', a subliniat Halep.
Agerpres