x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi "Cea mai bună generaţie"

"Cea mai bună generaţie"

de Sorin Anghel    |    23 Aug 2009   •   00:00
"Cea mai bună generaţie"

Mulţi văd România ca pe o "ţară bananieră" în lumea sporturilor de iarnă. Asta e impresia generală, creată de cei care privesc fenomenul din exterior. Dacă începi să iei lucrurile la bani mărunţi, începi să vezi altfel, să descoperi că există pre­misele pentru performanţă.

Federaţia Română de Schi şi Biatlon are un parteneriat de milioane cu OMV, compania petrolieră austriacă reprezentând soluţia prin care ţara noastră va avea începând de anul viitor un complex de trambuline la Râşnov, pe Valea Cărbunarilor. Cele mai bune veşti vin însă de la biatlon. Numele Evei Tofalvi este pe buzele tuturor atunci când se discută despre Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010. Cei mai optimişti cred că sportiva în vârstă de 31 de ani are şanse reale la obţinerea unei medalii la competiţia care va avea loc anul viitor, în februa­rie.

Vara aceasta, biatloniştii au avut parte de un stagiu de pregătire ca la carte la Belmeken - Bulgaria. "Ne-am pregătit la 2.000 de metri altitudine, într-o bază sportivă construită de nemţi. Prima oară ei au vrut să construiască la noi, în 1969, dar au fost refuzaţi atunci. Este la fel ca la Piatra Arsă, numai că dimensiunile sunt mult mai mari. Clima este însă mai blândă decât în Bucegi. Niciodată nu e ceaţă, iar vegetaţia este formată din brazi înalţi", explică Gheorghe Pelin, antre­norul loturilor de juniori. Rezultatele elevilor săi sunt impresionante. Titluri europene, clasări în preajma podiumului la "mondiale" şi nu­meroase victorii în competiţiile la care steagul României flutură împrăştiind în aer respect şi teamă din partea adver­sarilor.

De 15 ani în preajma juniorilor care au trecut pe la loturile naţionale, Pelin îndrăzneşte să spună că actuala ge­neraţie este una de excepţie. "România se mândreşte cu rezultatele obţinute de cele patru fete, Eva Tofalvi, Dana Plotogea, Alexandra Stoian şi Mihaela Purdea în Cupa Mondială. La băieţi mai avem un pic de aşteptat. Şi spun asta privind către actualii sportivi. Acum avem cea mai bună generaţie. Roland Gerbacea şi Ştefan Gavrilă vor avea un viitor mare. În sezonul viitor, sperăm ca ei să obţină o medalie la Campionatul Mondial care va avea loc în Suedia, în luna ianuarie. Chiar dacă unul dintre ei va participa şi la Jocurile Olimpice, noi ne dorim ca vârful lor de formă să fie la «mondialele» de juniori", spune Pelin.

×
Subiecte în articol: schi fond/biatlon