x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Federaţia Română de Atletism a împlinit 100 de ani

Federaţia Română de Atletism a împlinit 100 de ani

de Diana Scarlat    |    02 Noi 2012   •   19:56
Federaţia Română de Atletism a împlinit 100 de ani

Cu ocazia celebrării unei activităţi de 100 de ani, Federaţia Română de Atletism şi-a premiat astăzi olimpicii, alături de invitaţi de peste hotare. Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) împlineşte aceeaşi vârstă tot anul acesta.

Gala FRA, prezentată de Andreea Marin Bănică, s-a desfăşurat la Centrul Olimpic Sydney 2000, din comuna Izvorani, lângă Bucureşti, în prezenţa a peste 400 de participantţi, personalităţi din lumea sportului, autorităţi şi reprezentanţi ai federaţiilor atletice din Europa, sosiţi la Bucureşti cu ocazia şedinţei de lucru a Consiliului Executiv al Asociaţiei Europene de Atletism.

"Luând în calcul contribuţia românească pe mapamond, aş zice că nu întâmplător 1912 este şi anul în care s-a constituit şi Federaţia Internaţională, IAAF. Am avut, de la începuturi, aceeaşi viziune, dar şi "puteri” organizatorice, să participăm la un start corect, excelent, în ceea ce avea să se dezvolte pe parcursul acestei curse inedite. Una fără finiş, dar cu timpi şi ierarhii intermediare, România având un aport important prin sportivi, antrenori, arbitri, conducători, cercetători, statisticieni, cadrele medicale, reprezentanţi media”, a declarat Sorin Matei, preşedinte al Federaţiei Române de Atletism.

Sergey Bubka, multiplu campion olimpic şi recordman mondial, actualul vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF) şi preşedinte al Comitetului Olimpic din Ucraina a fost present la eveniment, alături de Hansjörg Wirz, preşedintele Asociaţiei Europene de Atletism (EAA), Dobromir Karamarinov, preşedintele Asociaţiei Balcanice a Federaţiilor de Atletism (ABAF), Bruno Gozellino, preşedintele World Mountain Running Association, Erki Nool, campion olimpic la decatlon şi mulţi alţii. Sergey Bubka a înmânat un trofeu reprezentanţilor FRA, din partea IAAF, cu ocazia celebrării centenarului.

Emisiune de timbre FRA

Pentru a marca cei 100 de ani de activitate a FRA, au fost emise, cu sprijinul Romfilateliei Române, o serie de timbre de colecţie, expuse la eveniment. Expoziţia a suprins, în imagini, momente importante din activitatea FRA şi a olimpicilor: Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Mihaela Peneş, Viorica Viscopoleanu, Anişoara Cuşmir, Maricica Puică, Paula Ivan, Doina Melinte, Gabriela Szabo sau Constantina Diţă. Tot astăzi a avut loc şi Ziua Porţilor Deschise la FRA.

Federaţia Română de Atletism (FRA) patronează toate secţiile de atletism ale cluburilor şi asociaţiilor sportive din România. FRA este una dintre cele mai medaliate federaţii din România, în portofoliul său aflându-se 15 sportivi care au stabilit recorduri mondiale, 44 de recorduri mondiale, 15 recorduri olimpice, 34 de medalii olimpice şi peste 350 de medalii la campionatele europene şi mondiale.

Premiile galei FRA sunt:
Iolanda Balaş Sőtér

Aur, Roma 1960, săritura în înălţime;
Aur, Tokio 1964, săritura în înălţime;

Lia Manoliu
Bronz, Roma 1960, aruncarea discului
Bronz, Tokio 1964, aruncarea discului
Aur, Mexico 1968, aruncarea discului

Viorica Viscopoleanu

Aur, Mexico 1968, săritura în lungime

Mihaela Peneş

Aur, Tokio 1964, aruncarea suliţei
Argint, Mexico 1968, aruncarea suliţei

Anişoara Cuşmir-Stanciu

Aur, Los Angeles 1984, săritura în lungime

Doina Melinte
Aur, Los Angeles 1984, 800 metri
Argint, Los Angeles 1984, 1.500 metri

Maricica Puică

Aur, Los Angeles 1984, 3.000 metri
Bronz, Los Angeles 1984, 1.500 metri

Paula Ivan

Aur, Seul 1988, 1.500 m
Argint, Seul 1988, 3.000 m

Gabriela Szabo
Argint, Atlanta 1996, 1.500 metri
Aur, Sydney 2000, 5.000 metri
Bronz, Sydney 2000, 1.500 metri

Constantina Diţă-Tomescu
Aur, Beijing 2008, Maraton

×
Subiecte în articol: Federaţia Română de Atletism