x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Doliu în sportul românesc. Unul din fondatorii Federaţiei de Arte Marţiale a murit înecat

Doliu în sportul românesc. Unul din fondatorii Federaţiei de Arte Marţiale a murit înecat

14 Iul 2015   •   12:58

Preşedintele clubului de arte marţiale Sakura din Buzău, sensei Florin Burhală, în vârstă de 54 de ani, este unul dintre cei doi bărbaţi care au murit înecaţi luni seara în Balta Luciu din judeţul Buzău.

Florin Burhală, care era şi preşedintele clubului Pescarul Buzoian, se întorcea cu un prieten de la pescuit, iar la o curbă autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în baltă, cei doi nu au mai putut ieşi din autoturism şi au murit înecaţi.

"Maşina răsturnată pe plafon a fost zărită de un localnic care a sunat imediat la 112 şi a alertat autorităţile. Acesta pescuise luni pe aceeaşi baltă şi i-a recunoscut pe cei doi pasageri. Până la sosirea salvatorilor profesionişti, acesta, împreună cu alţi pescari au spart geamul maşinii şi au scos trupul unui bărbat de 57 de ani, un apropiat al lui Florin Burhală. Ulterior, autoturismul a fost scoas din apă cu un utilaj de la primărie, iar pompierii au recuperat şi trupul celuilalt bărbat în vârstă de 54 de ani", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doiniţa Mihalache.

Potrivit sursei citate, din primele cercetări rezultă că nu a fost vorba de un accident, ci doar de pierderea controlului direcţiei de către şofer, medicii legişti urmând să stabilească cu exactitate cauza morţii celor doi bărbaţi.

Antrenorul Florin Burhală avea 54 de ani şi era membru fondator al Federaţiei Române de Arte Marţiale. Era căsătorit şi avea doi copii.



×
Subiecte în articol: florin burhală