x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Gabriela Talabă, victorie remarcabilă în faţa americancei Danielle Collins, la Naples (ITF)

Gabriela Talabă, victorie remarcabilă în faţa americancei Danielle Collins, la Naples (ITF)

23 Noi 2019   •   09:17
Gabriela Talabă, victorie remarcabilă în faţa americancei Danielle Collins, la Naples (ITF)
Sursa foto: Facebook Gabriela Talabă

Jucătoarea română de tenis Gabriela Talabă a obţinut, vineri, o victorie spectaculoasă, cu 7-6 (2), 6-1, în faţa cunoscutei jucătoare americane Danielle Collins, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Naples (Florida), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari.

Talabă (24 ani, 311 WTA) a avut nevoie de o oră şi 46 de minute pentru a trece de Collins (25 ani), numărul 31 mondial şi principala favorită.

În primul tur, Talabă a întrecut-o pe grecoaica Despina Papamichail, cap de serie numărul şapte, cu 6-3, 6-7 (2), 6-2, iar în optimi s-a impus în faţa altei românce, Irina Fetecău, cu 6-2, 6-7 (5), 6-2.

Gabriela Talabă va juca în penultimul act contra australiencei Seone Mendez (20 ani, 344 WTA). Cele două s-au mai întâlnit o dată, anul acesta, la Torun (Polonia, 60.000 dolari), românca impunându-se în calificări cu 6-4, 7-6 (3).

Talabă s-a calificat şi în finala de dublu, alături de mexicanca Maria Jose Portillo Ramirez, după 6-1, 6-4 cu americancele Kylie Collins/Victoria Emma, abandonul perechii Irina Fetecău (România)/Panna Udvardy (Ungaria), la scorul de 6-1, 1-0, şi victoria cu 6-4, 1-6, 10-8 cu americancele Emma Navarro/Peyton Stearns. În finală, favoritele numărul patru vor înfrunta germenele italiene Anna şi Bianca Turati.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Gabriela Talabă