x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Horia Tecău a câştigat pentru a patra oară proba dublu a turneului ATP de la s-Hertogenbosch

Horia Tecău a câştigat pentru a patra oară proba dublu a turneului ATP de la s-Hertogenbosch

de Agerpres    |    21 Iun 2014   •   19:43
Horia Tecău a câştigat pentru a patra oară proba dublu a turneului ATP de la s-Hertogenbosch

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului ATP pe iarbă de la s-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 426.605 euro, după ce au dispus în finală de cuplul Santiago Gonzalez (Mexic)/Scott Lipsky (SUA/N. 4), cu 6-3, 7-6 (3).

Horia Tecău şi-a trecut în palmares al patrulea său titlu cucerit la dublu în turneul de la s-Hertogenbosch, după cele din 2010 şi 2012, alături de suedezul Robert Lindstedt, iar în 2013 alături de belarusul Max Mirnîi.

Tecău şi Rojer, principalii favoriţi ai probei, câştigaseră sâmbătă şi semifinala cu perechea Marcel Granollers (Spania)/Jurgen Melzer (Austria/N. 3), scor 7-6 (4), 3-6, 10-6.

Perechea româno-olandeză şi-a adjudecat un cec de 23.500 de euro şi 250 de puncte ATP, iar tenismanul român a bifat a 34-a finală ATP de dublu din carieră, cu acest prilej.

Tecău are 20 de turnee ATP câştigate la dublu: patru alături de Rojer, anul acesta, la Zagreb, Casablanca, Bucureşti şi s-Hertogenbosch, trei cu Max Mirnîi (Bucureşti, s-Hertogenbosch, Beijing - toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia a ieşit câştigător în 2012 şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 14 finale la dublu: în 2014 alături de Rojer la Rotterdam, în 2013 la Sydney şi Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt anul acesta la Australian Open, alături de Sania Mirza (India). 

×
Subiecte în articol: horia tecau s-Hertogenbosch