Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de australianca Ajla Tomljanovic cu 4-6, 6-3, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.874.299 dolari.
Begu (27 ani, 55 WTA) s-a înclinat după ceva mai mult de două ore de joc în faţa unei adversare în faţa căreia nu pierduse până acum. Begu o învinsese pe jucătoarea de origine croată (25 ani, 58 WTA) în 2011 în optimi la Budapesta, cu 6-4, 6-4, şi în 2013, în primul tur la Acapulco (Mexic), cu 6-2, 3-6, 7-5.
Begu a avut 9 aşi în meciul de luni, dar a comis şi 8 duble greşeli, în timp ce Tomljanovic a făcut 7 duble greşeli.
Irina Begu a ajuns la şase înfrângeri consecutive în circuitul WTA, ultimul său succes datând de la Roland Garros, din turul al doilea (finalul lunii mai). Românca va primi pentru participare un cec de 8.100 dolari şi un punct WTA.
La dublu, Begu va evolua alături de Monica Niculescu, ele fiind favoritele numărul opt ale probei, iar în primul tur vor înfrunta perechea Ashleigh Barty (Australia)/CoCo Vandeweghe (SUA).
Simona Halep, principala favorită a competiţiei, va juca în turul secund cu Tomljanovic în faţa căreia a câştigat în 2010, în Fed Cup, cu 6-7 (5), 6-1, 7-6 (2).