x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Jocurile Olimpice de Iarnă, acum 80 de ani (VIDEO)

Jocurile Olimpice de Iarnă, acum 80 de ani (VIDEO)

13 Feb 2014   •   09:36
Jocurile Olimpice de Iarnă, acum 80 de ani (VIDEO)

Lake Placid, 1932, locul de desfășurare al celei de a treia ediții a Jocurilor Olimpice de Iarnă, deschise de viitorul președinte american Roosevelt, pe atunci guvernatorul statului New York.
Sporturi înscrise în competiție, mult mai puține decât în prezent - bob, patinaj artistic, patinaj viteza, hochei, schi fond, combinata nordică și sărituri cu schiurile, adunau la start 252 de sportivi, sosiți din 17 țări.
Privind decorurile și ceremonia de deschidere, cele 53 de miliarde de euro cheltuite de ruși pentru organizarea celor de la Soci din acest an, par o utopie.


×