x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Jocurile Olimpice de la Paris. A fost stabilit un nou record mondial şi olimpic la tir cu arcul. Mădălina Amăistroaie, a 47-a în calificări

Jocurile Olimpice de la Paris. A fost stabilit un nou record mondial şi olimpic la tir cu arcul. Mădălina Amăistroaie, a 47-a în calificări

de Redacția Jurnalul    |    25 Iul 2024   •   15:00
Jocurile Olimpice de la Paris. A fost stabilit un nou record mondial şi olimpic la tir cu arcul. Mădălina Amăistroaie, a 47-a în calificări
Sursa foto: CIO Romania

Sud-coreeanca Lim Sihyeon, 21 ani, a stabilit un nou record mondial şi olimpic la tir cu arcul, în concursul de calificare din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, cu un total de 694 de puncte, în timp ce Mădălina Amăistroaie, reprezentata României, s-a clasat a 47-a, cu 637 de puncte.

Lim a bătut cu două puncte fostul record mondial al conaţionalei Kang Chaeyoung, stabilit în 2019.

În concursul de calificare, cele 64 de participante au tras un număr de 72 de săgeţi de la 70 m şi s-a întocmit un clasament care stabileşte grila de meciuri individuale începând cu 32-imile de finală: prima cu ultima, a doua cu penultima, a treia cu antepenultima etc.

Amăistroaie o va avea ca adversară în primul tur eliminatoriu din 31 iulie pe israelianca Mikaella Moshe, care s-a clasat a 18-a (660 puncte, nou record personal) în concursul de calificare.

Sportiva suceveană îşi doreşte o clasare în Top 10, ceea ce înseamnă că trebuie să ajungă în optimi de finală.

Amăistroaie, 21 ani, s-a clasat pe locul 33 la JO de la Tokyo, la debutul său olimpic.

România a fost prezentă până acum doar de trei ori la Jocurile Olimpice la tir cu arcul, la Moscova în 1980, la Beijing în 2008 şi la Tokyo în 2021. La Moscova, Aurora Chin s-a clasat pe locul 13, iar Andrei Berki, pe 15, la Beijing, Alexandru Bodnar a ocupat locul 31, din 64 de concurenţi. AGERPRES

×