x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Motivul amuzant invocat de Begu pentru pierderea setului doi cu Beck

Motivul amuzant invocat de Begu pentru pierderea setului doi cu Beck

27 Mai 2016   •   22:20
Motivul amuzant invocat de Begu pentru pierderea setului doi cu Beck

Irina Begu a învins-o pe Annika Beck (locul 39 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-1 și merge mai departe în "optimile" turneului de la Roland Garros.

După meciul cu jucătoarea germană, Begu a oferit un motiv amuzant pentru a justifica pierderea celui de-al doilea set. 

"S-a văzut un pic meciul greu de data trecută, dar mă bucur că am reuşit să câştig şi în condiţiile astea de oboseală. În setul secund s-a văzut puţin că Ilie Năstase nu a mai fost în tribune să-mi poarte noroc şi l-am pierdut. Plecase la meciul Simonei", a declarat Irina Begu după meci, la Eurosport.

×