x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Nadal și Wawrinka s-au calificat în semifinalele Turneului Campionilor

Nadal și Wawrinka s-au calificat în semifinalele Turneului Campionilor

09 Noi 2013   •   10:23
Nadal și Wawrinka s-au calificat în semifinalele Turneului Campionilor

Tenismanul spaniol Rafael Nadal (N. 1) a câștigat Grupa A de la Turneul Campionilor, după ce l-a învins vineri seara pe cehul Tomas Berdych (N. 5), cu 6-4, 1-6, 6-3.

Acest succes i-a oferit posibilitatea elvețianului Stanislas Wawrinka (N. 7), victorios vineri cu 6-7(3), 6-4, 6-1 în fața spaniolului David Ferrer (N. 3), să ocupe locul al doilea în grupă și să prindă semifinala în care îl va înfrunta pe sârbul Novak Djokovic.

Nadal a ocupat primul loc cu trei victorii (6-1 la seturi), urmat de Wawrinka (2 victorii, 1 eșec, 4-4), Berdych (1 victorie, 2 eșecuri, 4-4), Ferrer (3 eșecuri, 1-6).

În Grupa B, Novak Djokovic este lider, cu 2 victorii (4-2 la seturi), urmat de Roger Federer (1 victorie, 1 eșec, 3-2), Juan Martin Del Potro (1 victorie, 1 eșec, 3-3), Richard Gasquet (2 eșecuri, 1-4).

×