Meciul cu Algeria este primul dintr-o serie de trei pe care băieţii lui Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu şi-au propus să le câştige la Campionatul Mondial din Suedia. “Aceasta este singura noastră şansă să trecem de grupă, adică să batem Algeria, Australia şi Serbia, deoarece echipele Croaţiei şi Danemarcei sunt mult prea puternice pentru noi”, spuneau tricolorii încă dinaintea startului competiţiei.
Contra Algeriei, naţionala României va porni cu prima şansă pentru întâia oară la acest Mondial, asta după ce în precedentele două dispute, cea de vineri cu Croaţia, scor 21-27 (13-11), şi cu Danemarca, partidă care a avut loc aseară, după închiderea ediţiei, ambele la Malmö, handbaliştii lui Stângă au avut statutul de ousideri. Algeria este cea mai slab cotată dintre cele trei reprezentative africane prezente la turneul final al CM din Suedia, mult în urma Egiptului şi a Tunisiei, dar asta nu înseamnă că va fi automat un adversar uşor pentru tricolori. În primul lor joc la CM, algerienii au fost la un pas de o mare surpriză, pierzând la limită, 24-25, cu Serbia. Pe de altă parte, evoluţia foarte bună a lui Alexandru Stamate şi compania din prima repriză a meciului de debut, cu vicecampioana lumii, a crescut optimismul în tabăra noastră. “Nu ne-am făcut mari visuri cu Croaţia, dar jocul nostru promite, în prima parte a meciului echipa s-a autodepăşit. Dacă o ţinem tot aşa, cred că putem spera să trecem de grupă”, a afirmat preşedintele FRH, Cristian Gaţu. Tot în prima etapă a Grupei C, Danemarca a învins vineri Australia cu scorul de 47-12.