x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Rugby - CM 2019: Noua Zeelandă a zdrobit în sferturi Irlanda şi s-a calificat în semifinale

Rugby - CM 2019: Noua Zeelandă a zdrobit în sferturi Irlanda şi s-a calificat în semifinale

19 Oct 2019   •   17:30
Rugby - CM 2019: Noua Zeelandă a zdrobit în sferturi Irlanda şi s-a calificat în semifinale
Sursa foto: Picasa

Naţionala de rugby a Noii Zeelande, campioana mondială en titre, a învins sâmbătă cu un categoric 46-14 (22-0) reprezentativa Irlandei, în sferturile Cupei Mondiale din Japonia, într-o partidă disputată la Tokyo, şi s-a calificat în semifinale unde va întâlni Anglia.

„All Blacks” au făcut o partidă de excepţie în faţa unui adversar care, deşi a debutat la turneul final al CM de pe prima poziţie în ierarhia mondială, nu a impresionat nici în grupă, unde s-a înclinat incredibil în faţa Japoniei (19-12), iar sâmbătă a practicat un joc mediocru pentru acest nivel, ce nu a pus nicio problemă neozeelandezilor care au dominat autoritar confruntarea de la un cap la altul.

Evoluţia irlandezilor a fost departe de cea arătată în urmă cu un an, atunci când într-un meci-test îi învingeau pe „All Blacks” la Dublin, pe AVIVA Stadium, cu 16-9.

Aaron Smith (2), Beauden Barrett, Codie Taylor, Matt Todd, George Bridge şi Jordie Barrett au reuşit eseuri pentru campioana mondială, Richie Mo'unga transformând patru dintre ele şi tot el fructificând o lovitură de pedeapsă.

„Verzii” au avut două eseuri, unul izbutit de Robbie Henshaw, celălalt de penalizare, primul fiind transformat de Joey Carbery.

Anglia şi Noua Zeelandă se vor întâlni astfel în prima semifinală a Mondialului nipon, pe 26 octombrie, la Yokohama.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cupa mondială rugby