Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care a câştigat duminică turneul WTA de la Doha, a declarat, după ce a învins-o pe Angelique Kerber cu 6-2, 6-3 în ultimul act, că nu credea că va ajunge în finala competiţiei din capitala Qatarului.
"Mă simt foarte, foarte bine. Sunt foarte fericită că am câştigat acest turneu. E ceva extraordinar pentru mine, pentru că atunci când am venit aici nu credeam că pot ajunge în finală sau să o câştig. Este cel mai important turneu câştigat de mine. A fost ceva incredibil", a declarat Halep după finală, potrivit site-ului WTA.
Simona Halep a reuşit să învingă la Doha trei jucătoare aflate în primele zece din lume: italianca Sara Errani (7), poloneza Agnieszka Radwanskla (4) şi germanca Angelique Kerber (9). Românca de 22 de ani are acum o serie de şase meciuri consecutive câştigate în faţa unor jucătoare din Top 10.
Culmea este că cea mai bună jucătoare română a momentului a început destul de dificil turneul, fiind foarte aproape să piardă chiar primul meci, cu Kaia Kanepi, singura adversară care i-a luat set la Doha.
"Primul meci a fost foarte dificil pentru mine, deoarece am jucat în sală în Fed Cup şi nu mi-a fost uşor să mă adaptez la Doha, unde am avut doar o zi pentru antrenament. Kanepi a avut 5-3 în setul trei, când mi-am chemat antrenorul şi i-am spus că s-a terminat, am pierdut meciul. Dar el (n.n - belgianul Wim Fissette) mi-a spus că pot câştiga. Am reuşit şi am devenit mai încrezătoare în serviciul meu. Am început să cred că am o şansă la acest turneu. Am luptat pentru fiecare punct şi mi-am regăsit jocul", a mai spus Halep.
Acest prim titlu WTA din 2014, care i-a adus un cec de 441.000 dolari şi 900 puncte WTA, a fost cel mai important, având în vedere că niciunul din cele şase turnee câştigate de Halep anul trecut nu a avut premii mai mare de 800.000 de dolari, în timp ce Qatar Total Open, turneu de categorie Premier 5, a oferit premii totale de 2.440.070 dolari.
Succesul de la Doha i-a adus Simonei Halep şi o urcare de un loc în clasamentul WTA, pe 9, apropiindu-se de cele mai bune clasări româneşti în ierarhia profesionistă feminină: Irina Spîrlea, care a ajuns pe locul 7 în lume, şi actualul său manager, Virginia Ruzici, care a fost numărul 8 WTA.