Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a a avut cel mai urmărit schimb de mingi din 2014, potrivit site-ului WTA, în meciul cu Kirsten Flipkens (Belgia), la turneul de la Cincinnati, câştigat cu 6-4, 6-2 de reprezentanta noastră.
Clipul în cauză a fost urmărit de aproape 30.000 de ori, de trei de aproape trei ori mai mult ca următoarea lovitură, din meciul care le-a opus pe Venus Williams (SUA) şi Angelique Kerber (Germania), la Montreal. Meciul dintre Halep şi Flipkens a fost unul de referinţă şi din alt punct de vedere, pentru că înainte cu o zi de partidă Simona a urcat pe locul secund în clasamentul WTA, cea mai bună clasare a unei românce în circuitul profesionist.
Halep mai figurează în primele cinci schimburi din circuitul WTA, pe poziţia a patra la Hot Shot Of 2014, cu o fază din meciul cu Agnieszka Radwanska, la Indian Wells. Poloneza s-a impus atunci cu 6-3, 6-4.
Podiumul celor mai urmărite lovituri din 2014 a fost completat de o fază din meciul Ţvetana Pironkova (Bulgaria) - Petra Kvitova (Cehia), de la Sydney. Top cinci a fost încheiat de o fază din partida care le-a opus pe Ana Ivanovic (Serbia) şi Barbora Zahlavova Strycova (Cehia), la Birmingham.