x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, eliminată în turul al treilea de la Miami Open

Simona Halep, eliminată în turul al treilea de la Miami Open

24 Mar 2018   •   21:31
Simona Halep, eliminată în turul al treilea de la Miami Open

Simona Halep, locul 1 WTA, a fost eliminată în turul al treilea de la Miami de poloneza Agnieszkei Radwanska, 32 WTA, scor 6-3, 2-6, 3-6.

Radwanska a reuşit pentru a doua oară în carieră să învingă liderul WTA, după ce în 2012 a trecut de Wozniacki.

Halep s-a înclinat după o oră şi 44 de minute în faţa unei adversare de 29 de ani, care ocupă locul 32 în clasamentul WTA.

Românca a dominat primul set, în care a condus cu 2-0, 4-1, poloneza s-a apropiat la 4-3, dar apoi Halep a făcut un nou break şi a închis setul cu 6-3.

Simona Halep a evoluat mult mai slab în actul secund, în care a fost nervoasă, grăbită şi imprecisă în lovituri, astfel că Radwanska s-a desprins repede la 4-0. Halep a revenit în joc, dar nu a putut să o împiedice pe adversara ei să se impună cu 6-2.

În decisiv, reprezentanta noastră a început foarte bine şi a condus cu 2-0, dar apoi nu a reuşit să îşi menţină nivelul, a greşit în momentele importante şi Aga Radwanska a întors scorul, 2-3. Halep a reuşit egalarea, 3-3, dar apoi nu a mai reuşit să câştige niciun ghem până la final, comiţând erori fructificate de Radwanska (3-6).

Halep a reuşit 3 aşi, a făcut o dublă greşeală, având procentaje destul de scăzute la ambele servicii, 53% la punctele cu primul şi doar 29% la cele cu al doilea (Radwanska - 60%, respectiv 48%). Românca a avut 31 de winners, dar şi 44 de erori neforţate, în timp ce poloneza a reuşit doar 13 lovituri direct câştigătoare şi a adunat 18 erori neprovocate.

Radwanska are acum 6-5 în meciurile directe cu Halep, Simona ieşind victorioasă în precedenta partidă, în 2016 în sferturi la Cincinnati.

În ciuda acestui eşec, Halep va rămâne lider mondial şi după turneul din Florida, deoarece daneza Caroline Wozniacki, numărul doi WTA, a pierdut în turul secund la Crandon Park.

Halep, sfertfinalistă anul trecut la Miami Open, va primi un cec de 47.170 dolari şi 65 puncte WTA, ea urmând să evolueze în continuare la dublu, alături de Irina Begu, în optimi, contra perechii Raquel Atawo (SUA)/Anna-Lena Groenefeld (Germania).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep