x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, victorie clară la turneul de tenis de la Dubai

Simona Halep, victorie clară la turneul de tenis de la Dubai

14 Feb 2022   •   19:28
Simona Halep, victorie clară la turneul de tenis de la Dubai
Sursa foto: Hepta

Simona Halep (23 WTA) a învins-o fără emoții pe americanca Alison Riske (53 WTA) cu scorul cu 6-2, 6-4 și s-a calificat în turul secund al turneului de tenis de la Dubai. Meciul a durat doar o oră și 12 minute. Irina Begu și Gabriela Ruse se află și ele pe tabloul principal al turneului din Emiratele Arabe Unite.

În primul set, Halep a realizat 2 break-uri și a închis jocul în doar 27 de minute, cu o reușită de 71 la sută la primul serviciu.

În actul secund, fostul număr 1 mondial a servit 4 ași, ducând la 6 totalul reușitelor din meci pe care americanca nu a reușit să le returneze. Ea a realizat break-ul chiar în debutul setului, pe care la câștigat cu 6-4, cel mai disputat game fiind cel de al 4-lea, când Halep a salvat 8 mingi de break, cele două jucând în total 17 mingi.

În turul secund, Simona Halep o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Paula Badosa și Gabriela Ruse, care se întâlnesc marți, după ce sportiva din România a reușit să treacă de 3 tururi de calificare, pentru a accede pe tabloul principal.

Pentru prezența în turul secund, Halep va fi recompensată cu 9.000 de dolari americani și 55 de puncte WTA.

Irina Begu va debuta la rândul ei în turneu marți, urmând să o întâlnească pe ucraineanca Dayana Yastremska (146 WTA).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Simona Halep