Staff-ul tehnic al echipei naţionale de rugby a României, format din antrenorul principal Lynn Howells, antrenorul care pregăteşte treisferturile Rob Moffat şi cel al pachetului de înaintare, Massimo Cuttitta, a demisionat după meciul cu Belgia, câştigat la Buzău cu scorul de 62-12 (29-5).
„Nu a fost o decizie uşor de luat. Ultimii cinci ani au fost foarte frumoşi, au fost ani în care am trăit o frumoasă aventură sportivă alături de un colectiv frumos. Mi-a făcut plăcere să lucrez şi să coordonez un colectiv care şi-a dorit întotdeauna victoria şi care a fost de fiecare dată dedicat obiectivului propus. Doresc echipei mult succes, o creştere în continuare a jocului şi evoluţii cât mai bune”, a declarat Howells. Lynn Howells a debutat pe banca tehnică a României în data de 4 februarie 2012, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor, cu Portugalia, la Bucureşti, câştigat cu 15-7.
În cei cinci ani la conducerea naţionalei de rugby, Lynn Howells a câştigat un titlu de campion european, patru titluri în World Rugby Nations Cup (fost IRB) şi a participat cu echipa la Cupa Mondială din 2015 din Anglia, acolo unde „stejarii” au înregistrat o victorie, cu Canada (17-15) - cea mai mare revenire din istoria competiţiei - şi trei înfrângeri. Howells a fost antrenor al Ţării Galilor U21, al reprezentativei secunde a Ţării Galilor, antrenor secund al primei reprezentative în turneele din Africa de Sud şi Zimbabwe şi antrenor principal al Ţării Galilor în turneul din Japonia. România, învinsă recent de Spania cu 22-10, riscă să rateze calificarea la Cupa Mondială din 2019. „Stejarii” se mai pot califica dacă ocupă primul sau al doilea loc în Rugby Europe Championship 2017/2018, după Georgia, calificată deja direct de la Cupa Mondială; dacă se clasează după echipa calificată direct şi se impune într-un meci cu Portugalia, câştigătoarea Rugby Europe Trophy, şi apoi în barajul tur-retur cu Samoa; dacă se impune în turneul de recalificare din noiembrie.
Sub conducerea lui Lynn Howells (67 de ani), „stejarii” au disputat 70 de meciuri, din care au câştigat 48, au obţinut un rezultat de egalitate şi au pierdut 21, procentul de victorii fiind de 68%. Galezul Lynn Howells este printre cei mai titraţi antrenori care au condus naţionala de rugby a României