Fanii naţionalei de rugby a Ţării Galilor care doreau să ajungă la Paris pentru a urmări din tribune meciul de deschidere, contra Franţei, din Turneul celor Şase Naţiuni 2019, au rămas blocaţi în aeroporturile din Cardiff, respectiv Bristol, din cauza zăpezii care nu a permis decolarea avioanelor cu destinaţia Franţa.
Printre ei s-a aflat şi fostul căpitan al ''penelor de struţ'', Sam Warburton, retras din activitate din cauza accidentărilor, în prezent comentator pentru BBC.
''Unii suporteri au dorit să plece de la Bristol unde au ajuns de ieri. Şi eu am lucrat aseară pentru BBC, iar acum doream să plec tot din Bristol. Mai avem încă timp, sunt sigur că vom fi acolo până la lovitura de începere'', a spus Warburton.
În acest an, Six Nations va debuta vineri seara, de la ora 20,00 (ora locală), cu partida dintre Franţa şi Ţara Galilor, care va avea loc pe Stade de France din Paris.
În prima etapă vor mai avea loc partidele Scoţia - Italia, pe Murrayfield Stadium din Edinburgh, şi Irlanda - Anglia, pe AVIVA Stadium din Dublin, ambele confruntări urmând să se dispute pe 2 februarie.
Irlanda este deţinătoarea trofeului, ea câştigând anul trecut cel de-al treilea Mare Şlem al lor în Turneul celor Şase Naţiuni.
AGERPRES