Foarte mulţi dintre români fac o greşeală ce le poate transforma fiecare ieşire pe munte într-un calvar. Niciodată schiurile nu trebuie alese în funcţie de culoare sau de preţ. De fiecare dată când îţi cumperi echipament, trebuie să ştii foarte bine pe ceea ce dai banii.
Ca să schiezi bine nu este obligatoriu să-ţi cumperi cel mai scump echipament şi nici cel mai performant, ci pe cel care ţi se potriveşte cel mai bine. Practic, ca să simţi plăcerea alunecatului pe zăpadă, schiurile şi clăparii trebuie să se "pupe" şi să-ţi vină ca o mănuşă.
În general, producătorii austrieci de schiuri se remarcă prin produsele excelente din gama de race. Evident, nici Fischer nu putea face excepţie de la acest caz, mai ales că brandul din Ţara Valsului se află pe una dintre poziţiile fruntaşe la nivelul Cupei Mondiale. În plus, Fischer a dat o lovitură de imagine în momentul în care a reintrodus pe piaţă schiul "cu gaură" atât în probele tehnice, cât şi în cele de viteză. Modelele "World Cup" au prins destul de bine chiar şi pe piaţa de la noi, numai că pentru un turist obişnuit cel mai bine este să încerce produsele din gama race, care oferă control complet asupra schiurilor, orice viteză ar avea.
Tehnologia dirijează forţa către marginile schiului, aceasta fiind una dintre nenumăratele exigenţe la care trebuie să se ridice o pereche de schiuri înainte ca tu să-ţi arăţi talentul. RC4 World Cup SC, RC4 Progresor, RC4 Race RC, RC4 Race SC şi RC4 Competition merg foarte bine cu clăparul Soma RC4 World Cup 130. Destinat celor care au competiţia în sânge, acest model de top oferă acceleraţie optimă datorită tehnologiei Soma-Tec, FFS race fit, canting dublu, spoiler detaşabil şi ajustare pentru înclinarea în faţă.
Curele velcro de 40 mm, Soma Tec 99 mm, interior termo-formabil, limba clăparului este îmbrăcată într-un material superelastic, iar talpa interioară beneficiază de Soma Tec thermo, în vreme ce carcasa este izolată PU, având o lăţime de 99 mm.
Citește pe Antena3.ro