Echipa nationala s-a reunit ieri la Casa Fotbalului, in vederea meciului cu Cehia, programat sambata, de la ora 17:00, la Praga.
SORIN ANGHEL, MIHAI IGIROSANU
Desi s-a aratat optimist in privinta obtinerii unui rezultat favorabil in Cehia, selectionerul Anghel Iordanescu pare un om napadit de griji.
INCERTITUDINI. "Chiar daca Cehia putem spune ca face parte din marile echipe ale Europei, suntem optimisti. Nu avem nimic de pierdut, trebuie sa jucam inteligent si sa credem in sansa noastra", a declarat Generalul. Imediat, insa, el a enumerat problemele care il apasa: "Am renuntat deja la Chivu, iar la cativa dintre cei 10 jucatori din campionatul intern intentionam sa renunt dupa aceasta ultima etapa a Diviziei A. N-as vrea sa mi se ia in nume de rau, ca m-as plange, dar sper sa nu se simta lipsa axului central, a coloanei vertebrale. Nu-i avem pe Chivu si pe Ganea, iar cu Adi Mutu ramane sa vedem".
PROGRAM. Ieri dupa-amiaza, de la ora 17:30, "tricolorii", care vor avea cartierul general la Izvorani, au efectuat un antrenament la Saftica. In privinta celor doua antrenamente preconizate pentru astazi, de precizat ca inca nu se cunoaste unde ar urma acestea sa aiba loc. "La Saftica avem unele probleme, cu apa calda sau, daca vreti, cu dotarile pentru recuperarea dupa efort", a explicat Iordanescu. Miercuri dimineata, de la ora 11:00, este programat un joc-scoala, probabil cu Poiana Campina, pentru ca la ora 16:45 "tricolorii" sa decoleze spre Praga. Antrenamentul oficial al echipei nationale va avea loc joi dupa-amiaza, de la ora 17:00, pe "Toyota Arena".
LOT
Lobont: "Nu ne temem!"
MUTU, APT PENTRU CEHIA
Omul ale carui executii au castigat, practic, cele sase puncte ale nationalei in meciurile cu Finlanda si Macedonia, Adrian Mutu, reprezinta marea problema a selectionerului Iordanescu. Atacantul lui Chelsea a sosit ieri in tara, la ora 14:30, mergand direct la cabinetul particular al medicului Pompiliu Popescu. "El are o problema mai veche la meniscul intern, problema care are o evolutie oscilanta, cu perioade bune, urmate de altele care trebuie tratate cu repaus, asa cum ar putea sa fie cazul acum. Am discutat cu el si se pare ca nu vom avea probleme pentru acest meci", a explicat medicul Popescu. Alti jucatori la care nu s-a putut apela, tot din motive medicale, sunt Ganea, Marius Niculae, Radoi si Florin Bratu. "Ganea isi continua recuperarea de 5-6 luni, Niculae se afla si el in aceeasi faza dupa operatie, Radoi aproape ca si-a incheiat recuperarea si zilele urmatoare va efectua un test pentru a afla daca va putea reintra in programul normal al echipei, iar Bratu are o leziune fibrilara", a precizat Popescu. La finele saptamanii trecute, pe adresa FRF a sosit un fax de la clubul Chelsea Londra, prin intermediul caruia britanicii solicita menajarea lui Adrian Mutu, din cauza unei situatii medicale care nu este foarte clara.Citește pe Antena3.ro


