Lotul vicecampioanei s-a reunit ieri, 27 de jucători prezentându-se sub comanda noului antrenor principal, Marius Lăcătuş. Singurele noutăţi au fost Tudose, Bicfalvi şi Liţu, care au revenit în Ghencea după împrumuturile de la Gloria Buzău.
La primul antrenament după pauza de iarnă au absentat trei jucători. Atacantul grec Pantelis Kapetanos, care şi-a petrecut sărbătorile în ţara natală şi a revenit în România abia aseară, fundaşul nigerian Ifeanyi Emeghara şi bolivianul Ricardo Pedriel, ambii accidentaţi. Primul stagiu de pregătire va avea loc între 11 şi 23 ianuarie, în Spania, la Oliva Nova, şi se va concentra, în special, pe pregătirea fizică. Jucătorii lui Lăcătuş vor reveni în ţară la 23 ianuarie. Al doilea cantonament se va desfăşura în Turcia, la Belek, între 30 ianuarie şi 14 februarie.
MIZA PE TINERI
Pentru prima oară în ultimii ani, la reluarea pregătirilor Stelei nu s-a prezentat nici o noutate. Din acest motiv, până la finalizarea negocierilor cu câţiva jucători străini, Lăcătuş va miza pe tinerii reveniţi după împrumuturile de la Gloria Buzău. "Sperăm să ne acomodăm cât mai repede şi să rămânem la prima echipă. Nu am vorbit personal cu Marius Lăcătuş până acum, dar el ne cunoaşte foarte bine. Sunt pregătit să fiu atacantul de care Steaua are nevoie şi ar fi frumos ca Steaua să se bazeze pe cei trei jucători reveniţi de la Buzău. Nu ne-ar mulţumi să jucăm la Steaua II, pentru că nu de asta am venit aici. Este greu să ne impunem ca titulari, dar încercăm să ne antrenăm şi să evoluăm cât mai bine atunci când va fi nevoie de noi", a declarat atacantul Alin Liţu. Fost căpitan la Buzău, internaţionalul de tineret Alexandru Tudose şi-a completat fostul coechipier: "Ne bucurăm că am venit la Steaua. Am stat un an şi jumătate la Gloria Buzău, am acumulat experienţă, şi acest lucru ne va ajuta. Suntem 30 de jucători în lot şi vor juca doar 11, vom vedea dacă evoluăm şi noi". "Este o mare onoare să joc din nou aici. Întotdeauna a fost o mare bucurie pentru mine să joc în Ghencea. Eu sunt şi fanul acestei echipe de când sunt mic", a declarat şi mijlocaşul Eric Bicfalvi.
Fără noutăţi
Conform unor zvonuri, printre atacanţii aflaţi pe lista "roş-albaştrilor" este şi croatul Leon Benko, de la Standard Liege, pe care antrenorul echipeibelgiene, Ladislau Bölöni, nu-l mai ia în calcule pentru partea a doua a campionatului şi pentru parcursul din Cupa UEFA. Benko a evoluat până la finalul anului 2008 la echipa germană 1. FC Nürnberg, dar nu a jucat nici acolo, fiind ţinut mai mult rezervă. El a jucat pentru naţionala de tineret a Croaţiei şi are două prezenţe în cea mare. Dar iată lotul Stelei de la reunirea de ieri: Zapata, Cernea, Vâtcă – portari; Ogăraru, D. Goian, Golanski, Rădoi, Rada, E. Baciu, P. Marin, Ghionea, Tudose – fundaşi; Szekely, Ov. Petre, Dayro Moreno, Toja, Nicoliţă, A. Ionescu, Lovin, Ochiroşii, Pleşan, Tiago, Bicfalvi – mijlocaşi; Semedo, B. Stancu, Neaga, Liţu – atacanţi. Programul amicalelor este următorul: cu FC Zürich (20 ianuarie), Hercules Alicante (22 ianuarie), Slovan Bratislava (3 februarie), Hajduk Split (6 februarie), Aalborg (9 februarie), FC Moscova (12 februarie) şi Rudar Pljevlja din Muntenegru (14 februarie).
"Steaua nu ştie să joace defensiv, iar în retur promit că vom fi aceeaşi echipă ofensivă, cu toate că noi am jucat ofensiv şi în tur, dar nu prea ne-a ieşit"
Marius Lăcătuş
"Nu ştiu de nici o ofertă pentru Rădoi de la Portsmouth. La mine nu a ajuns nici o ofertă. Transferul lui Mirel s-a vehiculat aşa de mult în această iarnă, încât, dacă nu ar pleca, nu ar mira pe nimeni. Când o să avem ofertă o să vedem ce vom face"
Valeriu Argăseală
Citește pe Antena3.ro