x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Moral si sperante pentru Madrid

Steaua - Moral si sperante pentru Madrid

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    30 Oct 2006   •   00:00
Steaua - Moral si sperante pentru Madrid
STEAUA - UNIREA 3-0
Trupa lui Cosmin Olaroiu a invins relativ lejer pe Unirea Urziceni in ultima partida dinaintea meciului cu Real Madrid, din Liga Campionilor, care va avea loc miercuri seara. Ros-albastrii s-au desprins dupa o prima repriza chinuita.

In fata a peste 15.000 de suporteri, Steaua a suferit in prima parte a meciului, negasind aproape deloc solutii in fata barajului ridicat de Dan Petrescu. Dupa pauza, Olaroiu l-a aruncat in lupta pe Vali Badea, care alaturi de Nicolita si Dica a lichidat rapid conturile cu ambitiosii soldatei ai Urziceniului. Astazi, de la ora 16:00, delegatia stelista va pleca la bordul unei curse charter catre Madrid.

REACTII. "Prima parte a fost echilibrata, putin incalcita, dar dupa pauza am intrat cu mai multa determinare. In prima repriza a fost un marcaj strans la Dica si jocul nostru a avut putin de suferit. Dan Petrescu si-a pus bine echipa in teren si era greu de contracarat un astfel de joc, pentru ca aveam putine spatii. Numai o faza fixa ne putea detasa", a explicat Olaroiu. Referindu-se la meciul de la Madrid, antrenorul stelist a spus: "Jucatorii trebuie sa aiba curaj la Madrid. Cred in echipa mea, desi e diferenta din toate punctele de vedere intre noi si Real".

CURAJ. "Am obtinut un rezultat bun, care ne da un moral bun pentru meciul cu Real. Cred in minuni, in fotbal e posibil orice, dar va fi foarte greu. E bine ca nu am primit gol in ultimele doua meciuri. La Madrid ne trebuie multa daruire si mult noroc, dar si curaj", a declarat play-maker-ul Nicolae Dica.

×
Subiecte în articol: sport madrid