x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

10 Dec 2008   •   00:00

A SEMNAT CLAUDIU
Claudiu Niculescu a redevenit jucătorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, fiind prezentat oficial aseară. Niculescu, 32 ani, va purta tricoul cu numărul 99 la Dinamo, echipă de la care s-a transferat, în urmă cu un an, în prima divizie germană, la MSV Duisburg, de unde a plecat, în vara lui 2008, la Omonia Nicosia. El şi-a reziliat, pe cale amiabilă, contractul cu ciprioţii. "Mi-a fost dor de Dinamo. Ştiu că mă aşteaptă o concurenţă dură, însă voi munci pentru a deveni titular", a spus Claudiu Niculescu.



SEARĂ DE GALĂ
Clubul Level din Bucureşti va găzdui mâine, începând cu ora 17:30, o nouă ediţie a Galei Fotbalului Românesc, eveniment organizat de Asociaţia Fotbaliştilor Români şi Clubul Sportiv al Jurnaliştilor şi care va fi transmis de B1 TV. La spectacolul care va fi prezentat de Radu Maxim şi top modelul Claudia Neghină vor participa numeroase vedete din lumea fotbalului, sportului şi a modei, atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, urmând să primească trofeul pentru cel mai bun fotbalist al anului 2008.

×
Subiecte în articol: sport