x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport STRANIERI / Niculae e OK

STRANIERI / Niculae e OK

de Dragos Stoica    |    22 Noi 2008   •   00:00

Atacantul Daniel Niculae a reînceput să apară în primul “11” al lui Auxerre, după mai multe luni în care evoluţiile fotbalistului au fost marcate de decesul tatălui său.



În pofida faptului că încă nu a marcat nici un gol pentru Auxerre, fostul atacant rapidist pare să-şi fi regăsit locul de titular la Auxerre. În ultima partidă de campionat, Daniel Niculae (foto stânga) a pasat decisiv pentru golul prin care echipa sa a învins pe Sochaux cu 1-0, pe teren propriu, românul evoluând toate cele 90 de minute. “Deşi încă nu am marcat, am început să joc regulat. Am avut o experienţă asemănătoare şi pe vremea când jucam în România, trecând la un moment dat mai multe luni fără să marchez. Cred că eu încep cu adevărat un sezon abia după cinci, şase meciuri. Pot zice că pentru mine sezonul abia acum a început”, a declarat Niculae, care nu a mai marcat un gol în Ligue 1 din sezonul precedent. Internaţionalul român a precizat: “După Euro-2008 am avut o vacanţă foarte scurtă. După doar două antrenamente din noul sezon, am suferit o accidentare la tendonul lui Ahile şi asta mi-a dat peste cap perioada de pregătire şi debutul campionatului. Am fost apoi selecţionat pentru meciul naţionalei cu Lituania şi a venit apoi vestea pierderii tatălui meu. Nu îmi mai stătea capul deloc la fotbal”.

Încurajat

Tehnicianul lui Auxerre, Jean Fernandez, a precizat că nu aşteaptă de la Niculae doar să marcheze: “Daniel nu este un marcator pur sânge. Nu trăişte doar pentru a înscrie goluri, ca Papin, Benzema sau Jelen. El poate înscrie, dar este un atacator modern care ştie cum să-şi creeze ocazii, să se deplaseze pe teren şi chiar să ajute compartimentul defensiv. De asemenea, pentru a marca avea nevoie de pase decisive la rândul său, dar acestea au lipsit. Eu cred că îi trebuie un gol, un declic.”

×
Subiecte în articol: sport