x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Suporteri stelisti cu dor de Romania

Suporteri stelisti cu dor de Romania

05 Noi 2004   •   00:00

Italia este tara de adoptie a multor romani. Milano, Torino sau Parma sunt orase in care, dupa 1990, s-au stabilit mii de conationali de-ai nostri. Cu toate acestea, nu toti au reusit.

MARIAN STEFAN - Parma

INTERES. Meciul Parma - Steaua a starnit un mare interes printre romanii stabiliti in Italia, care au facut coada la casele de bilete

Stadio Communale "Ennio Tardini" din Parma. Miercuri, ora 19:00. In fata intrarii principale, unde sunt amplasate casele de bilete, asteapta cateva zeci de persoane pentru a-si procura tichete de intrare. Ne postam si noi printre ei, pentru a prinde un cadru cat mai bun. Soneria unui telefon mobil ne atrage imediat atentia.

SURPRINSI. "Vasile, n-au deschis inca! Cele mai scumpe bilete costa 40 de euro", se aude vocea unui tanar, aflat la cativa pasi de noi. Intram imediat in vorba cu el. "Sunteti romani?", ne intreaba cu un accent moldovenesc. Incepe sa ne povesteasca aventurile sale, cand in jurul nostru se mai strang inca patru barbati. "Tot romani suntem si noi. Vrem sa ne luam bilete la meci. Ce-i cu voi pe aici?", ne intreaba ei, dupa care vor sa afle cat mai multe vesti de acasa.

FANI. "Noi am venit aici de zece ani. Suntem din Sibiu si Brasov. Stam la 20 de kilometri de Parma si dorim sa vedem Steluta la lucru", ne spune un barbat intre doua varste, stabilit in Italia din 1990. "Lucrez ca zidar. Castig in jur de 2.000 de euro pe luna, din care 600 ii dau numai pe chirie. Stau in doua camere, cu sotia si copilul. Mi-e tare dor de casa, dar ce-as mai putea face eu acum in Romania", ne intreaba el retoric. "Sunt stelist de cand ma stiu. N-as putea rata un astfel de meci, chiar daca dau pe un bilet cat castig intr-o zi de munca. Merita!", continua jovial romanul, care nu conteneste cu intrebari de tot felul, semn ca dorul de casa e prea mare si greu de suportat.

ZICU. Meciul de aseara a insemnat si o posibila revenire a romanului Iannis Zicu in calculele antrenorului Parmei, Silvio Baldini. De altfel, cotidianul local Gazzetta di Parma sustine ca internationalul nostru de tineret va deveni in scurt timp unul dintre oamenii pe care tehnicianul emilienilor se va baza si in partidele din Serie A. Aseara, "machidonul" a profitat si de faptul ca Baldini si-a menajat multe dintre piesele de baza.

APRECIERI

"Cand joci in deplasare, trebuie sa studiezi jocul adversarilor de acasa. De aceea, n-am luat in calcul meciul Parmei de la Bilbao. Parma are jucatori foarte tineri, dar talentati, cu un mare viitor. Are un antrenor capabil, care stie sa-si faca munca foarte bine" - Walter Zenga, antrenor Steaua

MECIURILE STELEI CU ECHIPELE ITALIENE
Data / Competitia / Runda / Meciul / Scor / Oras
  • 19.09.1984 Cupa Cupelor Tur 1 Roma - Steaua 1-0 Roma
  • 03.10.1984 Cupa Cupelor Tur 1 Steaua - Roma 0-0 Bucuresti
  • 24.05.1989 Cupa Campionilor Finala Steaua - Milan 0-4 Barcelona
  • 27.11.1991 Cupa UEFA Tur 3 Steaua - Genoa 0-1 Bucuresti
  • 11.12.1991 Cupa UEFA Tur 3 Genoa - Steaua 1-0 Genoa
  • 27.09.1995 Liga Campionilor Grupe Juventus - Steaua 3-0 Torino
  • 06.12.1995 Liga Campionilor Grupe Steaua - Juventus 0-0 Bucuresti
  • IN CAUTAREA PRIMULUI GOL
    "Sunt foarte ingrijorat pentru faptul ca Steaua n-a marcat vreodata in ultimii zece ani impotriva echipelor italiene pe care le-a intalnit in cupele europene", declara Walter Zenga la conferinta de presa care a avut loc in seara premergatoare partidei. Intr-adevar, statisticile demonstreaza clar acest lucru. Din 1984, prima confruntare stelisto-italiana, si pana aseara, deci de 20 de ani, gruparea din Ghencea s-a confruntat de sapte ori cu formatii din "Il Calcio", nereusind sa marcheze vreun gol. Ultima intalnire s-a consemnat in 1995, Steaua - Juventus, meciul incheindu-se nedecis, 0-0. Din cele 7 confruntari directe, Steaua n-a obtinut nici o victorie, a avut doua egaluri si a pierdut de cinci ori, golaverajul fiind 0-10!

    PROGRAM LEJER IN ZIUA MECIULUI
    CONCENTRARE. In timp ce jucatorii se plimbau prin Parma, Walter Zenga a incercat sa disece jocul italienilor
    Elevii lui Walter Zenga au avut ieri, in ziua meciului, un program foarte lejer. Dupa ce au luat micul dejun, stelistii au iesit pentru circa o ora prin oras, nu pentru a face cumparaturi, ci pentru a se relaxa inaintea unui joc de mare importanta. "De cumparaturi credeti ca ne arde noua. Are cine sa le faca, doar avem si consoartele cu noi", spune unul dintre jucatori in timp ce admira arhitectura unei biserici amplasate in apropierea Hotelului Star du Parc, unde au fost cazati stelistii pe timpul sederii la Parma. Dupa pranz, toata lumea a mers la odihna, Zenga si colaboratorii sai punand la punct ultimele detalii tactice.

    TRANSLATOAREA MADALINA
    PERSONAJ. Madalina, din Targoviste, a tradus declaratiile antrenorilor Baldini si Zenga
    In cocheta sala de conferinte apare o fetiscana de 25-26 de ani, care ni se adreseaza pe romaneste. "Ce faceti, baieti? Ma numesc Madalina si sunt din Targoviste. Am fost solicitata pentru a traduce cuvintele celor doi antrenori." Povestea ei este una deosebita: "La 18 ani, deci acum 9 ani, am fugit din Romania cu pasaport de unguroaica. Atunci cand am ajuns la Bari, italienii m-au dat jos si m-au imbarcat pe un vas cu destinatia Iugoslavia. Am fugit si de-acolo, si iata-ma tot aici in Italia. Am facut toate muncile. M-am casatorit, am divortat, am un copil si castig in jur de 1.500 de euro. Stau cu chirie, unde platesc 700 de euro. Noapte lucrez la un restaurant ca ospatar, iar in cursul zilei stau acasa. Mai indeplinesc uneori rolul de translator, ca acum", a conchis Madalina, care a trecut pe acasa abia in aceasta vara.
    ×
    Subiecte în articol: sport steaua parma