11:16 • Tenismenul spaniol Rafael Nadal, cîştigător în premieră la Wimbledon, a anunţat, luni, că renunţă la participarea la turneul de la Stuttgart din cauza unei accidentări la genunchi.
Tenismenul spaniol Rafael Nadal, cîştigător în premieră la Wimbledon, a anunţat, luni, că renunţă la participarea la turneul de la Stuttgart din cauza unei accidentări la genunchi.
INTERZIS LA EFORT."Doctorii mei mi-au spus că am nevoie de cîteva zile de odihnă. Acum voi merge la un control pentru un diagnostic exact. Vreau să revin pe teren numai dacă dacă sunt 100 % refăcut", a declarat tenismenului de 22 de ani. Rafael Nadal a triumfat, duminică, în turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce l-a învins în finală pe elveţianul Roger Federer, scor 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7, şi a reuşit astfel să îşi adjudece primul titlu din carieră la competiţia de pe iarba londoneză.
Citește pe Antena3.ro