Ieri dupa-amiaza, la ora 16:50, de pe Aeroportul "Henri Coanda", echipa nationala a plecat spre capitala Cehiei, la bordul unui charter. Prima impresie este aceea ca "tricolorii" au parasit Romania intr-o atmosfera destinsa si optimista.
MIHAI IGIROSANU
MISTERIOS. Selectionerul Anghel Iordanescu nu s-a dezmintit nici de aceasta data si a evitat sa faca macar vreo referire la primul "11" pe care il va trimite sambata pe gazonul stadionului "Toyota" din Praga: "Ne asteapta un meci dificil, contra unei echipe solide si foarte valoroase, dar nu cred ca jocul va fi unul decisiv pentru calificare. Chiar daca nu a jucat in meciul-scoala, pentru ca necesita un antrenament mai special, Pancu va fi apt la ora jocului de sambata. Inca nu m-am decis asupra formulei de start", a punctat selectionerul Iordanescu inainte de a se imbarca in aeronava pentru Praga.
CURAJOS. Vedeta echipei nationale a Romaniei, Adrian Mutu, a declarat ca asteapta fara teama partida cu Koller, Baros si compania: "Nu imi este frica de nimeni si o sa vedeti ca voi demonstra asta pe teren. Cred ca nici unul dintre jucatorii de la echipa nationala nu se teme de cehi. Daca ar fi asa, ne-am lasa de fotbal!". Despre posibila sanctiune pe care Mutu ar urma sa o primeasca la Chelsea, selectionerul Iordanescu a precizat: "Nu cred ca va fi amendat. Cred ca a fost vorba de o lipsa de comunicare dintre FRF si Chelsea sau, daca vreti, intre mine si Mourinho".
GRABITI. Popa, Flavius Moldovan, Ogararu si Fl. Petre au facut vama printre primii. Tricolorii au plecat la ora 16:50, ajungand la Praga dupa un zbor de aproximativ o ora Citește pe Antena3.ro