Alcaraz l-a învins fără replică pe al cincilea favorit și a avut un avans de 6-2, 6-1, 5-2, cu un joc foarte pragmatic, înainte ca o scurtă revenire a lui Tsitsipas să forțeze un tiebreak în setul al treilea, pe care la câștigat tot spaniolul.
În timp ce Alcaraz a descris victoria ca fiind una dintre cele mai bune din cariera sa, pentru adversarul său, înfrângerea a fost autoprovocată.
"Un lucru pe care voi încerca să îl evit pe viitor este să iau pastile de melatonină și să trag un pui de somn înainte de meciuri, pentru că în mod clar nu pare să funcționeze", a declarat Tsitsipas, vizibil dezamăgit.
"Nu cred că a jucat un tenis nebun. Am permis să se întâmple asta. Nu cred că a jucat cel mai bun meci al său. A jucat excelent. Adică, nu cred că a jucat excepțional, dar a jucat grozav".
"A jucat un tenis cu puține greșeli și asta a fost suficient pentru a mă învinge."
Alcaraz a avut nevoie de doar 100 de minute pentru a se desprinde la două seturi și 5-2 în cel de-al treilea pe terenul Philippe Chatrier, după ce și-a surclasat adversarul la fiecare aspect al jocului.
Cu toate acestea, Tsitsipas a declarat că un pui de somn de 20 de minute înainte de meci, precum și utilizarea comprimatelor de melatonină pentru a-și regla somnul în timpul turneului și al meciurilor de la Paris, care au avut loc târziu, au fost decisive.
"Am avut câteva sesiuni nocturne târzii. Nu foarte târziu, dar suficient de târziu pentru ca programul meu de somn să fie într-un fel afectat", a spus el.
Tsitsipas nu a jucat niciun meci în sesiune nocturnă în timpul turneului, înainte de meciul cu Alcaraz.
"M-am întrebat singur de ce nu am simțit adrenalina și stresul", a spus el. "M-am întrebat în primul meu game de serviciu. Eram mai calm decât de obicei. Am încercat să trag un pui de somn înainte de meci. Cam 20 de minute, ceea ce de obicei nu fac, de fapt nu am făcut niciodată."
"Este foarte probabil ca startul meu să se fi datorat acestui lucru".
Grecul în vârstă de 24 de ani a intrat în lumea tenisului ca un adolescent extrem de talentat în urmă cu câțiva ani, dar încă nu a reușit să câștige un titlu de Grand Slam.
(sursa: Mediafax)