x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ultimele bilete pentru primavara

Ultimele bilete pentru primavara

15 Dec 2004   •   00:00

Calificata in 16-imile Cupei UEFA inaintea ultimei etape, Steaua priveste astazi, de la distanta, batalia pentru celelalte doua locuri care duc in primavara europeana. Maine, dupa tragerea la sorti de la Nyon, "ros-albastrii" isi vor afla adversara din turul urmator.

DELIA GOMOESCU

FINAL. Aflata intr-o situatie critica in campionat, unde ocupa locul 18 dupa 15 etape, Parma lui Iannis Zicu se afla in fata ultimei sanse de a-si salva sezonul, macar in Europa. Clasati pe pozitia a 5-a in grupa, italienii au doar varianta victoriei in confruntarea cu Besiktas. Incercand sa dreaga lucrurile pe ultima suta de metri, conducerea gruparii peninsulare l-a concediat pe antrenorul Silvio Baldini, numindu-l in locul sau pe Pietro Carmignani, cel care a castigat Cupa Italiei cu echipa emiliana in 2002. Noul tehnician va debuta chiar in aceasta seara in partida contra "vulturilor" lui Daniel Pancu.

VARIANTE. La randul lor, turcii sunt obligati sa invinga pentru a nu depinde de rezultatul celuilalt meci din grupa, Standard Liege - Athletic Bilbao. Elevii lui Del Bosque s-ar califica si la egal, dar doar daca belgienii nu castiga. Partida de pe "Tardini" va fi transmisa in direct de TVR 1, de la ora 21:45.

LA RECE
In cealalta partida a grupei, la Liege, Standard si Athletic Bilbao isi joaca locul in turul urmator al competitiei la o temperatura sub zero grade. Terenul inghetat nu este deloc pe placul spaniolilor care mai aduga astfel un punct pe lista nemultumirilor. Meciul de la Liege va fi transmis in direct de TV Sport, de la ora 21:45.

×
Subiecte în articol: sport