x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Vinovat: Becali!

Vinovat: Becali!

02 Noi 2004   •   00:00

Cel mai probabil, in cursul zilei de maine, federatia engleza de fotbal va comunica durata suspendarii lui Adrian Mutu, care va fi nevoit sa plateasca pentru consumul de substante interzise. Nu incape indoiala ca fotbalistul a gresit. El a ajuns aici si pentru ca, in timp, a fost incurajat si aparat chiar de impresarul lui.

FLORIN GONGU

Conform presei britanice, dar si comunicatului emis de clubul Chelsea, Mutu s-a drogat! Nu cu orice, ci cu cocaina. Substanta ce intra in categoria dopingului recreativ, care nu afecteaza performanta sportiva, dar care, o data ce creeaza dependenta, distruge lent si sigur viata consumatorului. In ciuda temperamentului sau prea exuberant, uneori peste limita normalului in ceea ce priveste activitatea sportiva de performanta, este surprinzator ca Mutu a putut ajunge pana aici. Mai cu seama ca, in permanenta, langa el s-au aflat oameni, asa-zisi "sfatuitori de bine". Printre ei, impresarul Ioan Becali, care din protector s-a transformat peste noapte in principalul lui acuzator.

INCEPUTUL. Pana in vara lui 2003, cand a ajuns de la Parma la Chelsea, internationalul roman nu a manifestat decat carente de forma, si nu de viata extrasportiva. Singurele iesiri din normal erau cele legate de aventurile amoroase ale fotbalistului, care apareau cu constanta in presa. A fost, pe undeva, inceputul sfarsitului! In calitatea sa de impresar, Ioan Becali nu a reusit sa-l determine pe Mutu sa fie mai discret in ceea ce priveste viata lui privata. Consecinta: sotia lui, Alexandra, a inaintat actele de divort. De acolo si pana la situatia actuala nu a mai fost mult.

DREPTUL LA DEMNITATE
Cotidianul The Times critica dur gruparea londoneza pentru decizia in cazul Mutu, considerand ca Chelsea a avut "o atitudine neanderthaliana". "Niciodata nu mi-a fost atat de rusine ca acum. Clubul a cerut testarea lui Mutu, stiind ca va fi prins. Cat ar mai fi stat degeaba in timp ce tanarul jucator isi distrugea viata? Nu era datoria lor fata de angajat sa-l ajute? Mutu trebuie sa fie pedepsit in conformitate cu regulamentele FIFA, dar are dreptul la demnitate si la tratament. Chelsea nu i-a oferit nimic, alegand sa il umileasca". (Delia Gomoescu)

Atitudine duplicitara

Ioan Becali a fost omul care a stiut cel mai bine pasii lui Mutu in viata. Practic, i-a fost indrumator si la bine, si la rau. Ce s-a ales din sfaturile lui? S-a ales praful! Mutu este azi pe drumuri. Iata cateva exemple care arata cum i-a incurajat viata extrasportiva si cum i-a influentat destinul.

22 DECEMBRIE 2003. Asociatia Fotbalistilor Romani si Clubul Sportiv al Jurnalistilor organizeaza o gala a fotbalului romanesc in care s-au dat mai multe premii. Printre laureati, si Adrian Mutu, care a venit din Anglia insotit de colegii lui de la Chelsea, Claude Makelele, Jimmy Floyd Hasselbaink, Mario Melchiot si Marcel Desailly. Cel din urma i-a inmanat trofeul lui Mutu. Ce a urmat apoi? La invitatia fratilor Becali, Mutu si colegii lui au petrecut o seara de neuitat la fostul bar Melody, de langa cinema Patria. Pentru realizarea unor interviuri cu vedetele echipei Chelsea, dar si cu Ioan Becali, impresarii au acceptat si prezenta presei. Dar numai pentru o ora, cand in local si-au facut aparitia circa 20 de fete. Ziaristii au fost invitati sa plece. Pana dimineata, intr-o atmosfera mai mult decat discreta, in bar a avut loc un dezmat in toata regula. Girat suta la suta de Ioan Becali.

VARA LUI 2004. La Chelsea vine portughezul Mourinho. Acesta apuca sa-si cunoasca noii elevi. Nimeni nu va sti vreodata motivele reale ale diferendului care a aparut intre Mutu si tehnician. Un lucru e cert. Antrenorul a simtit ceva ciudat in comportamentul romanului. Chiar l-a avertizat pe Ioan Becali. Impresarul i-a ras in nas, in loc sa gaseasca o solutie ca Mutu sa se transfere. Mai ales ca aparuse pista Juventus. Oferta era concreta. Mutarea nu s-a facut. Chelsea cerea mult, Becali cerea mult, asa ca Mutu a ramas in gura lupului.

SEPTEMBRIE 2004. Romania intalneste Macedonia la Craiova. Cu doua nopti inaintea partidei, Mutu scapa cu alti doi colegi intr-un bar de strip-tease din oras. Consumatorii de acolo raman interzisi. Unul dintre ei suna la un post de televiziune local si anunta evenimentul. Informatia ajunge in presa, fiind infirmata de cei in cauza. Cel mai aprig contestatar a fost Ioan Becali. Mai mult, a mers pana acolo incat i-a pus pe cei de la bar sa dea declaratii in scris ca Mutu si jucatorii nu au fost acolo. Totul pentru a-l acoperi pe Mutu.

MUTU, POZITIV. In urma cu doua saptamani, cand presa britanica dezvaluia ca Mutu a fost depistat pozitiv, nimanui nu-i venea sa creada. Mai ales cand se pomenea de cocaina. Pana cand a aparut Ioan Becali, care l-a desfiintat pe Mutu. "M-am saturat de acesti derbedei", l-a clasificat impresarul pe jucator, spunand despre el ca a recunoscut intr-o declaratie scrisa ca s-a drogat. Atacul lui Becali la adresa lui Mutu a fost preluat imediat de presa britanica. Chiar daca fratele lui, Victor, si Gica Popescu au incercat din rasputeri sa dea o alta conotatie situatiei, declaratiile lui Ioan Becali au atarnat foarte mult. Coroborate cu povestile diferitelor femei usoare, gen Laura Andresan, au dus la decizia clubului Chelsea de a-l concedia pe cel care era capitanul echipei nationale de fotbal a Romaniei. Si asta, inainte de a se cunoaste verdictul federatiei. Ce poate fi influentat de hotararea celor de la Chelsea.

×
Subiecte în articol: sport becali mutu ioan chelsea