x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Zero goluri, mult scandal

Zero goluri, mult scandal

de Mihai Igirosanu    |    24 Aug 2009   •   00:00
Zero goluri, mult scandal
Sursa foto: Mihai Stetcu/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Derby-ul rundei din Liga 1 s-a încheiat cu o remiză albă, însă duelul celor două echipe care ne reprezintă deocamdată în Liga Campionilor s-a prelungit, cum era de aşteptat, cu un scandal dur între conducătorii Marian Iancu şi Mihai Stoica.

Cel care a deschis războiul declaraţiilor a fost patronul Timişoarei, Marian Iancu, supărat din cale-afară pe arbitrajul centralului Alexandru Deaconu. "A fost un arbitraj şmecheresc, de şmecher de Bucureşti, care nu mai păcăleşte pe nimeni. Ce poate să iasă dintr-un asemenea arbitraj? În loc să fie fault pentru noi, îi dă cartonaşul galben lui Cisovsky.

Imediat îi dă primul galben lui Alexa. Ce dorea arbitrul să facă Alexa la acea fază? Este un arbitraj golănesc, şmecheresc, pe care niciodată nu o să-l înghit. Îmi aduc aminte la meciul din Giuleşti, Rapid - Steaua, când şi-a luat o brichetă în cap şi repede a oprit meciul. Anul trecut, tot la meciul de la Urziceni era să fie Deaconu, dar l-am recuzat, iar acum din nou ne-a arbitrat «Brichetă». Chiar aşa, nu putem să scăpăm de acest arbitru?"

Iancu l-a atacat şi pe patronul Unirii, Dumitru Bucşaru: "Patronul de la Urziceni este un al doilea Penescu de la FC Argeş. Nu pot spune mai multe. Las la o parte echipa, scot din ecuaţie această formaţie minunată, cu un antrenor excelent".

 

"M-AM SĂTURAT DE ACEST PERSONAJ!"
În replică, managerul campioanei, Mihai Stoica, a declarat: "Este regretabil că acest Marian Iancu continuă să lanseze acuzaţii extrem de grave. Văd că nimeni nu mai are curaj să ia măsuri împotriva lui. Eu m-am săturat de acest personaj, care jigneşte pe toată lumea şi care lansează acuzaţii spre toată lumea. Am auzit că a spus de arbitrajul lui Deaconu că a fost «şmecheresc». A aflat un cuvânt nou. A fost un arbitraj impecabil! Iancu vorbeşte despre Dumitru Bucşaru pentru că patronul nostru nu se coboară la nivelul lui. Mi-e greu să tac şi să fiu fair-play, pentru că întrece orice limită".

 

Sabău: "Arbitrajul a fost bun"
Antrenorul Unirii, Dan Petrescu, a recunoscut după meci că rezultatul este echitabil: "Ştiam că Timişoara va veni să se răzbune după precedentele rezultate şi mai ales după ce a pierdut campionatul în faţa noastră. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care a alergat nonstop. Sunt mulţumit de rezultat, iar în meciul ăsta nu meritam mai mult". Petrescu a comentat şi atacurile lui Marian Iancu.

"E incredibil, l-am bătut şi cu arbitri străini, şi cu români". De partea cealaltă, tehnicianul Timişoarei, Neluţu Sabău, a fost satisfăcut de jocul echipei sale. "Este un meci care pe mine mă mulţumeşte. Este cel mai bun joc de când sunt eu la Timişoara. Am avut o posesie foarte bună, ocazii mari, iar portarul Unirii a prins o zi bună. Am obţinut doar un punct, dar meritam să câştigăm. Mă nemulţumeşte rezultatul. Arbitrajul a fost foarte bun şi mă bucur."

×