„Programul EURO 200 a fost lansat în anul 2004, dar ca multe alte exemple s-a transformat într-un semi-eșec în condițiile în care statul nu a mai actualizat de-a lungul anilor criteriile de acordare a sprijinului financiar și nici cuantumul acestuia. Concret, plafonul pentru acordarea ajutorului a fost indexat o singură dată, în anul 2018, crescând de la 150 lei la 250 lei venit brut lunar/membru de familie”, arată USR.
Cuantumul nu a fost niciodată majorat în cei aproape 19 ani de existență a programului.
„Un calculator personal reprezintă un ajutor esențial ca tinerii să poată ține pasul cu școala secolului în care trăim, dar și ca să se pregătească adecvat pentru piața muncii. Vrem să încurajăm competențele digitale în rândul tuturor tinerilor, o facem aducând în prezent un program din 2004, prin care tinerii sub 26 de ani din familii defavorizate primeau un ajutor ca să își cumpere un calculator. Am încredere că toate partidele vor susține acest proiect prin care ne asigurăm că nu lăsăm pe nimeni în urmă”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.
Proiectul USR majorează de la 250 lei la 1.500 de lei venitul brut pe membru de familie pentru a putea beneficia de sprijinul de la stat. Totodată, elimină interdicția ca doar unul din copiii familiei să poată beneficia de sprijin și majorează cuantumul acestuia de la 200 de euro la 250 de euro.
„Azi, nu te mai angajează nimeni fără competențe digitale. Iar dacă familia nu are bani pentru un computer personal, acești tineri nu au cum să dobândească aceste competențe. Proiectul actualizează criteriile din Programul EURO 200, care e încă un exemplu de eșec al statului. Propunem o serie de schimbări care să facă programul aplicabil, inclusiv creștem valoarea voucherului la 250 de euro, pentru a ține pasul cu creșterea prețurilor calculatoarelor personale și a cerințelor tehnologice actuale. Facem un apel la parlamentarii din toate partidele să sprijine acest proiect. Este pentru binele copiilor și tinerilor”, afirmă deputata USR Pollyanna Hangan.
„Deși ne lăudăm cu una dintre cele mai bune viteze din lume la internet, în ceea ce privește dezvoltarea competențelor digitale în rândul elevilor sau studenților care provin din familii cu venituri reduse mai este de lucrat. Prin proiectul nostru propunem extinderea categoriilor de beneficiari, mărirea plafonului de venituri pe membru al familiei și creșterea valorii voucherului. Sper ca toate partidele să susțină acest proiect prin care dorim să ajutăm elevii și studenții să-și dezvolte competențele digitale”, precizează deputata USR Denisa Neagu.