x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Aproape 100 de școli din județul Galați au cursurile suspendate luni

Aproape 100 de școli din județul Galați au cursurile suspendate luni

de Redacția Jurnalul    |    30 Sep 2024   •   08:09
Aproape 100 de școli din județul Galați au cursurile suspendate luni
Sursa foto: Ruperea barajelor de la Galați era previzibila

Aproape 100 de școli din județul Galați au cursurile suspendate luni, transmite Ministerul Educației.

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Galați, în județul Galați a fost luată măsura suspendării activității didactice, luni, în 98 de unități de învățământ (cu personalitate juridică și structuri) din 23 de localități.

„Precizăm că situația actuală, care include și evacuarea localităților afectate de fenomenele meteo extreme nu permite, în cazurile menționate, desfășurarea cursurilor în format online. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare”, spune ministerul.

„Siguranța copiilor și a întregului personal din școli este prioritară și solicit inspectoratelor școlare să ofere unităților de învățământ tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situații neplăcute pe care condițiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a declarat Ligia Deca.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: scoli suspendate galaţi cursuri