Conducerea Universităţii din Bucureşti solicită demiterea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, având în vedere ''măsurile controversate'' luate de acesta, care ''au afectat grav sistemul de învăţământ superior din România''.
''Conducerea Universităţii din Bucureşti se alătură demersului Universităţii 'Babeş Bolyai' din Cluj-Napoca. Având în vedere măsurile controversate luate de ministrul Valentin Popa, care au afectat grav sistemul de învăţământ superior din România, reprezentanţii conducerii Universităţii din Bucureşti solicită demiterea ministrului Educaţiei, Valentin Popa'',
În ceea ce priveşte alocarea cifrei de şcolarizare pentru anul universitar 2018 - 2019, UB precizează că a înaintat plângere prealabilă la adresa Ministerului Educaţiei Naţionale, prin care solicită revocarea / anularea deciziei MEN "pentru motive de nelegalitate", precum şi "emiterea unui nou act administrativ privind alocarea pentru Universitatea din Bucureşti a unui număr de locuri / granturi finanţate de la bugetul de stat pentru cele trei cicluri universitare de licenţă, masterat şi doctorat, care să fie cel puţin egal cu numărul de locuri alocat pentru anul universitar 2017 - 2018".
"Universitatea din Bucureşti a iniţiat, astfel, acţiunea în instanţă în ceea ce priveşte actul emis de ministrul Valentin Popa", se arată în comunicat.
Comunitatea universitară a UB se află în grevă japoneză din data de 18 aprilie.
Mai mult, Universitatea din Bucureşti susţine că a lansat recent un apel public prin care propune o serie de soluţii destinate îmbunătăţirii sistemului de învăţământ universitar şi consolidării ariei europene a educaţiei.
"Universitatea din Bucureşti îşi menţine poziţia publică prin care solicită dialog între actorii relevanţi la nivel naţional şi internaţional, măsuri concrete şi ferme menite să ducă la un sistem de educaţie de calitate, să asigure independenţa mediului academic faţă de ingerinţele politicului şi consolidarea ariei europene a educaţiei", se precizează în comunicatul de presă. AGERPRES