x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii din România vor participa în 2025 la evaluarea PISA

Elevii din România vor participa în 2025 la evaluarea PISA

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2023   •   21:45
Elevii din România vor participa în 2025 la evaluarea PISA

Guvernul a aprobat, vineri, participarea României la Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - PISA 2025, inclusiv la opţiunile internaţionale dezvoltate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Actul normativ prevede aprobarea participării României la Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - Programme for International Student Assessment (PISA), inclusiv la opțiunile internaționale, și anume: Chestionarul TIC pentru elevi, Chestionarul pentru părinți, Chestionarul pentru profesorii de științe, Evaluarea la Limbă străină – Engleză, Chestionarul pentru profesorii de Limba engleză, dezvoltate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). România participă, pentru prima dată, la PISA 2025 - opțiunile internaționale amintite anterior.
Centrul Național PISA 2025 este Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.

Prin participarea României la PISA 2025 se au vedere următoarele aspecte:

- corelarea învățământului românesc cu evoluțiile sistemelor de educație performante la nivel internațional și ca urmare, revizuirea propriilor performanțe prin raportare la celelalte țări participante (identificarea domeniilor în care elevii români performează bine, din perspectiva competențelor evaluate, precum și a domeniilor care necesită îmbunătățiri)

- indicatorii rezultați prin administrarea sistematică a ciclurilor de testare PISA constituie indicatori de tendință, de raportare a performanțelor sistemului educațional românesc, atât la nivel european cât și internațional

- proiectarea unor intervenții adecvate, având în vedere faptul că datele obținute se referă nu numai la nivelul achizițiilor elevilor, ci și la contextele învățării

- dezvoltarea de politici educaționale bazate pe date de calitate - rezultatele sunt obținute pe eșantion reprezentativ și, prin urmare, sunt generalizabile la nivelul întregii populații școlare investigate.

Taxa de participare la PISA 2025 este în cuantum de 171.000 euro şi se achită către OCDE, în tranşe egale de 57.000 euro, timp de trei ani (2023-2025 inclusiv), şi se plăteşte după semnarea acordului de participare, până la data de 1 martie a fiecărui an.

De asemenea, taxa privind participarea României la PISA 2025 - opţiunile internaţionale, pentru anii 2023-2024, este în cuantum de 40.608,80 euro, şi anume: 5.362 euro - Chestionarul TIC pentru elevi, 9.441 euro - Chestionarul pentru părinţi, 12.822 euro - Chestionarul pentru profesorii de științe, 10.999,60 euro - Evaluarea la Limbă străină - Engleză şi 1984,20 euro - Chestionarul pentru profesorii de Limba engleză.

Taxele de participare, precum şi cheltuielile de implementare la nivel naţional a Programului, inclusiv a opţiunilor internaţionale, se asigură de la bugetul de stat, din sumele alocate Ministerului Educaţiei, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi din alte surse legal constituite.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: evaluare pisa elevi romani