x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Florin Cîțu crede că modificarea legii educaţiei naţionale trebuie discutată și cu reprezentanţii elevilor

Florin Cîțu crede că modificarea legii educaţiei naţionale trebuie discutată și cu reprezentanţii elevilor

01 Iun 2022   •   13:41
Florin Cîțu crede că modificarea legii educaţiei naţionale trebuie discutată și cu reprezentanţii elevilor
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu susține că proiectul de modificare a legii educaţiei naţionale trebuie discutat cu reprezentanţii elevilor."Încă nu l-am văzut eu personal, dar trebuie să fie găsită o variantă care să fie discutată şi cu reprezentanţii elevilor", a spus miercuri Florin Cîţu,  cu ocazia Zilei internaţionale a copilului.

Aflat  de 1 Iunie la manifestările desfăşurate la Senat, el a fost întrebat de jurnaliști dacă a vorbit cu copiii şi dacă aceştia sunt mulţumiţi de Legea educaţiei. "I-am întrebat şi au spus că vor face un raport către Parlamentul României. Deci vom avea şi o perspectivă din partea copiilor", a precizat Florin Cîţu.

De asemenea, președintele Senatului a discutat şi s-a fotografiat cu mai mulţi copii și chiar a jucat fotbal cu unii dintre ei.



După ce a vizitat standul unui ONG care se ocupă cu salvarea animalelor fără stăpan, Cîțu a spus că ar mai adopta un căţel, dar are deja unul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

1 Iunie Senat

×
Subiecte în articol: florin citu